Aveam de trecut printr-o deconectare absolută într-un retreat de meditație buddhistă, de lăsat casă, lăsat masă în satul meu experimental, de luat la revedere de la dans, yoga, amicii toboșari, italianul ala, cehoaica aia, ethiopianul ălălalt, de la dosa lui Dinesh și casa japonezului Amrit. De luat o viză și de văzut de la departare. Cum se vede binele de mai departe? E bine bine sau mi-a părut mie? Poate e totul în capul meu, distanța va decide. Treaba e că se pleacă din India. Iar. Vai Doamne!

"Băi ne vedem in Sri Lanka? " îi scriu Siminei, fata aia cu ochi turcoaz, de a plecat în lumea ei acum vreo 5,6 ani și mai departe de triburile papuașe, satele chineze, musulmanii indonesieni, tai chi și câteodată salsa - a ajuns prin creierii Himalayei din nordul Indiei. S-a aciuat aici. În Rishikesh sau nu, dar mai aproape de cer, mereu cu munții la vedere. Indiancă prin naturalizare. Normal. Cum altfel.

Călătorului îi șade bine cu drumul, e fumată asta de mult. Când drumul ești tu, ce faci? 

Te uiți în zare și îți iei zborul. După visa run, orașul de beton, un munte pe care n-am urcat că obosisem de atâta râs, vreo 8 autobuze de toate rasele, cu și fără ore exacte, măcar aproximative de plecare am ajuns la mare. La Mirissa. Mirissa nu-i ca Goa, Bangkok sau Bali. E toate la un loc și mai mult. 

De exemplu de ieri până azi: 

Selecția: cele mai multe țestoase, cel mai bun preț, cea mai eco agenție (tu te gândești cât stresăm balenele alea?) 

Marketing în Asia: the more the merrier  

Trezirea: 7. Tuk-tuk: 8. Barca: 9. 

You're game? 

Apoi asta:

Apoi: tuk tuk, un dus, bagaju'n spate, ne mutam la alt guest house, un ou, o banana, un litru de ceai, cinci strazi in spate, camera. Apa calda. Somn. Pa.