Desiree Halaseh

View Original

Cerc de Femei la Iași 10 iulie

De la fata care prefera mai mereu prezența bărbaților în jurul ei pentru că era mai confortabil la femeia care acum se înconjoară de alte femei alături de care crește a fost un drum lung.

Am fost o lungă perioadă de timp înconjurată numai de bărbați. De la cel mai apropiat prieten la cercurile în care mă simțeam cel mai confortabil: toți bărbați. Asta pentru că a fi în prezența femeilor era greu. Mi-era frică că o să mă compar (o făceam by default), mi-era frică că nu sunt destul de feminină într-un cerc de femei (pentru că eram desigur mult în energia masculină)

Îmi făceam povești despre cum:

- femeile creează prea multă dramă

- e mai ușor și mai simplu să stau cu bărbați

- bărbații mă înțeleg mai bine

- bărbații nu mă judecă

Te regăsești în povestea asta?

Adevărul era că defapt îmi refuzam propria feminitate. Îmi era greu să cer ajutor, să mă las ghidată, să am încredere în oricine și mai ales în mine, corpul meu și ciclurile lui erau o povară și prilej de a mă plânge despre cât de greu e să fii femeie șamd.

Anxietatea pe care o simțeam în jurul feminității mele mă făcea să resping toate aceste părți din mine și să mă port ca un bărbat. Lucru care desigur nu m-a ajutat deloc în relațiile cu bărbații din viața mea pe care încercam la nesfârșit fie să-i controlez, fie să-i egalez, fie să îi protejez matern. Lucru care desigur a dus la un lung șir de heartbreak și nepotrivire până când m-am întrebat - dar oare cine e numitorul comun în toate astea?

𝐄𝐮, 𝐞𝐮 ș𝐢 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐮. 𝐀ș𝐚 𝐜ă 𝐦𝐢-𝐚𝐦 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐬 𝐜𝐚 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐥𝐢𝐛𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 î𝐧 𝐯𝐢𝐚ț𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐬𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭 ș𝐢 𝐬𝐜𝐨𝐬 𝐥𝐚 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐟𝐚ță. 𝐀𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭.

Așadar azi nu numai că mă bucur că sunt femeie dar îmi vine să dau o petrecere în cinstea noastră ori de câte ori mă uit în oglindă.

Schimbările au venit nu pentru că așa merg natural lucrurile ci pentru că am făcut fiecare pas cu intenție:

- am căutat activ un trib de femei cu care să rezonez 100% și am dat deoparte pe oricine era la jumătate de măsură, care îmi lua energie în loc să mă încarce. Da, am renunțat eu să mă mai victimizez și am atras în schimb femei puternice care fac din povestea lor una de încredere în firul vieții.

- m-am conectat la ciclul menstrual profund iar perioadele de stop sunt stop pentru mine: nu muncă, nu call-uri, nu nici un fel de efort fizic, psihic.

- am prioritizat exprimarea emoțiilor și a nevoilor în toate relațiile (de cuplu și prietenie) chiar dacă mi-era frică că nu vor conta. Au contat și a contat să-mi asum un comportament și limbaj matur în fiecare instanță în loc de kicking & screaming to get my way

- aleg zilnic să fiu partea din relație care aduce frumusețe, softness, nutriție emoțională, fluiditate, deschidere și creativitate

- practic arta de a elibera controlul și de a mă lăsa condusă de bărbatul meu, de evenimentele vieții și nu mai forțez nimic să se întâmple pentru că știu că mă descurc în orice situație, acum cu mai mult calm și logică și mai puțină frică de necunoscut

- petrec mult mai mult timp în compania femeilor și învăț să ascult fără să dau sfaturi, pentru că și eu la rândul meu mă simt sufocată atunci când primesc un sfat nesolicitat chiar dacă vine cu bune intenții. E credința mea că nimeni nu are nevoie să fie salvat și că fiecare are timpul și spațiul său de descâlcire a lecțiilor pe care le avem de învățat.

În această idee am decis să țin un 𝐓𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐚𝐥 𝐅𝐞𝐦𝐞𝐢𝐥𝐨𝐫 aici la Iasi. Al celor care vor să fie ascultate fără judecată, al celor care vor să-și redescopere puterea și magnetismul feminin, al celor care au nevoie de un trib de susținere pe același film și cu aceleași valori, al acelor femei care vor să învețe despre cum să vindece rana surorii și să se simtă în siguranță alături de alte femei.

În Templu împartasim pe rand in cerc ce e acum prezent in viata noastra - obstacole, victorii intr un spatiu in care nu se dau sfaturi si apoi facem o practica somatica de conectare la feminitate.

CERC DE FEMEI 10 iulie de la 18:30/19:00 - 21:00

Locatie: in studioul meu artsy de langa Little Texas

Contributie: 50 lei

Inscriere pe baza efectuarii contributiei aici: ING BANK:  Beneficiar: SC SAMASTI SRL IBAN:RO90INGB0000999908857331 sau Revolut:+62 82145590437 (liber la detalii)