Cum de călătorești atât de mult? Care e secretul? Ce știi tu și noi nu dibuim în întuneric? Ca un buboi care stă să se spargă: fug de responsabilități, nu vreau să-mi asum un trai repetitiv, mă îngrozește pleiada de fantezii consumeriste care vine o dată cu încasarea unui salar pipernicit, nu-mi plac pauzele de masă, lasă-mă să diger în pace, n-am chef de amabilități la cafea dimineața în curtea țarcului corporatist, urla-mi Neața!!! pseudo-optimist încă o dată și îți jur că e ultima, nu vreau să fiu prietena ta pe nici o rețea de socializare,n-am chef de teambuilding-uri scremute la care nimeni nu vrea să participe benevol, nu-mi plac pozele de grup, cănile inscripționate cu denumirea pedepsei tale pe viață, ședințele interminabile cu coada ochiului pe ceas, cadourile obligatorii, pomul de Crăciun din hol, tabelele cu cei mai înfometați și extenuați angajați, termenele, obiectivele mereu în creștere, falsitatea cu care asigur un client în prag de faliment că EU am cea mai bună soluție pentru el, oferindu-i să-l scap de marfa nevândută la un preț mult sub cel de producție, nu pot să te mint frumos că ai mai slăbit un pic doar pentru că-mi ești șef și n–am să învăț vreodată Excel.

Ce am eu în plus față de tine? Poate mi-am dorit mai mult să plec în lume, să-mi fie incomod, să dorm în trenuri și autocare care înaintează cu 50km/h, să încetinesc pasul, să mă trezesc după soare, să o iau mereu de la capăt cu fiecare viză câștigată, să mă joc de-a țară-țară vrem ostași și cu alte nații decât a mea, să mă culc cu sentimentul că azi am mai învațat cum se spune mulțumesc și în alt dialect, să-mi fie foame de gusturi pe care încă nu le cunosc și să-mi permit luxul de a refuza orice nu e în acord cu starea de spirit a unei anume zi.

Au fost nevoie de șase ani de umblat prin cele mai acunse colțuri ale lumii pentru a înțelege o serie de lucruri simple: ai încredere în drumul și străinii care-ți ies în cale, degeaba îți faci proiecții despre ceea ce crezi că ai învățat cu atâta sârguință până la vârsta asta, ai mai multe de câștigat dacă te deschizi și primești ceea ce e de primit. E un schimb continuu pe care nu-l poți evita nici dacă încerci. Precauția a încetat să mai fie unul dintre prerogativele mele. Mai ales de când am înțeles că era mai degrabă o uriașă doză de prejudecată, un pretext să stau departe, să nu mă implic, să nu mă contaminez, să nu care cumva să mă schimb într-un fel. Conservarea asta maniacală a sinelui mi-a adus nu de puține ori mari prejudicii. Dar mai ales m-a ținut departe de esența lucrurilor, oamenilor și a locurilor pe care îi întâlneam. India este ceea ce are ea chef să fie, fie că-ți place sau nu, un ținut al contrastelor, al neașteptatului, al reveleției pe cale să se întâmple. Dar lasă-o să se desfășoare. Altfel e doar o piesă de teatru al cărui regizor ești chiar tu: controlezi fiecare gest și fiecare expirație-inspirație, trasezi fiecare sută de metri și blochezi orice freamăt străin. Știi exact ceea ce trebuie să se întâmple, ai toate răspunsurile și toate pastilele la tine, vrei să mănânci ca la mama acasă și să dormi în medii sterile, vestice, calde sau după caz ventilate, ai iluzia controlului, nimic nu ți se poate întâmpla. Atunci de ce te-ai mai strofocat să vii până aici? Căci gluma e pe seama ta. Ți-ai pus singur o lesă de gât și te plimbi încrezător prin temple și piețe aglomerate, crezând că nimeni nu te va observa. Palorea din obraji, tremurul mâinilor, aparatul foto pe care îl strângi la piept, tresaltul la fiecare atingere a unui necunoscut, mila cu care privești orice nenorocit scheletic de pe marginea drumului, felul în care eviți băltoacele de noroi, iritarea cu care alungi muștele, țânțarii și vacile din calea ta și ghidul pe care îl cari peste tot la vedere, din care nu ridici ochii decât dacă te fulgeră vreun ricșar bezmetic – te dau de gol. Știi cum e, e nevoie de un hoț să recunoască un alt hoț. Am fost și eu acolo, iar cu tot ce m-am ales a fost un ocean de singurătate și un gust amar de zădărnicie.

Sună cunoscut? 

Spațiul dintre nori s-a scris într-un an și jumatate prin India și a aparut la Polirom în iunie.

Pentru a-l câștiga cu tot cu autograf răspunde printr-un comentariu la acest articol la următoarea întrebare:

Care e primul lucru pe care l-ai face când ai ajunge în India?

Cel mai creativ răspuns va fi premiat.

Deadline: vineri, 1 iulie, ora 12:00.

+ dacă ești prin Iași ne vedem la o cafea să-ți aduc cartea personal

Baftă!

UPDATE

Caștigătoarea e Claudia Fetic.

Mi-au mai plăcut răspunsurile lui: Gicu Serban (normal că știu de unde vine G), Loredana, Mescalito, Răzvan Tudor, Laurențiu Calomfirescu, Daiana, Lina și Florin P. Cu voi m-aș vedea oricând la un chai într-o gară din Delhi așteptând trenul spre Darjeeling.

* Dragă Claudia aștept datele tale aici sau pe facebook ca să (ne) vedem ce și cum facem.