Desiree Halaseh

View Original

Curs de Yoga Ușoară pentru Începători (curs preînregistrat)

Cursul de Yoga Ușoară pentru Începători îmi aduce cea mai mare bucurie 🥰


Pentru că îmi aduc aminte de primele mele încercări în urmă cu 5 ani (dulceața primei respirații adânci) teroarea de a mă duce la un studio de yoga (autocritică clasa 1000💪), dilema coordonării (unde pun acum piciorul drept?!) și dorința 😀 efervescentă de a sări etape (tot nu pot să stau în cap?)
Azi, aici am multa răbdare cu mine. Cu eforturile mele. Cu rezultatele care uneori întârzie să apară.


Asta vreau să-ți arăt și ție. Și poate la finalul cursului vei fi un pic mai iertatoare și mai împăcată cu tine. Poate cu spatele mai drept și mai puține dureri lombare. Poate cu pasul mai sigur și mai bine ancorat în realitate. Poate cu mintea mai limpede și sufletul mai ușor. 


Cele 6 ședințe sunt exclusiv în limba română și se adresează celor care vin pentru prima dată la yoga sau vor să aprofundeze noțiuni de bază.
Ne întâlnim vineri și sâmbătă de la ora 10:00 iar cei care nu pot ajunge au acces la seria de cursuri offline, înregistrate cu grijă în cea mai frumoasă grădină din Bali pe care am gasit-o.


Programul cuprinde:
✅ postură și aliniament
✅ adaptarea asanelor la limitele corpului nostru (greutate, înalțime, afecțiuni)
✅ eliberarea tensiunilor pentru o mai mare lejeritate în mișcare (mai ales dacă în ultima perioada ai limitat activitățile fizice)
✅ întărirea sistemului imunitar 👉 sporirea masei musculare, a echilibrului și flexibilității
✅ stabilirea unei fundații sănătoase de practică a yoga, exerciții de respirație pentru începătorii și meditații practice pe care le poți folosi și în afara orelor de practică.

Contribuția ta: 450 lei

Detalii: ING BANK

Beneficiar: SC SAMASTI SRL

IBan: RO90INGB0000999908857331

Detalii plata: curs coaching online yoga usoară pentru începători

DACĂ VREI SĂ VEZI TOATE CURSURILE DE YOGA CU DESIREE VINO AICI.

May all beings be happy! And free!

* Fotografii & video- Odin Moise