Cătălina Pavel

Locație curentă: Iran

1.Cine esti si cu ce te ocupi?

 Ma intreb asta in fiecare dimineata cand deschid ochii. Sunt un suflet ratacit intre doua lumi, mereu ademenit de India. Inca imi caut calea. De fapt, cred ca e o cautare constanta.

2. De ce ai plecat din Romania? Inceputul povestii tale pe drum e:

 Am plecat din Romania pentru ca trebuia neaparat sa ajung in India. Nu ma interesa sa calatoresc oriunde, trebuia sa fie neaparat India. Studiam Araba-Hindi la Bucuresti si simteam ca nimic nu mai are sens daca nu ajung acolo. Odata ajunsa in India ma intreba lumea daca nu imi este dor de casa. Si nu imi prea era. De atunci mi-am dat seama ca oriunde as fi, conteaza sentimentul de libertate si de dor de duca. Cum bine spunea una dintre calatoarele mele de suflet, Freya Stark: "Sa te trezesti singur intr-un oras necunoscut, asta da binecuvantare. Esti inconjurat de aventura."

 In India am cutreierat in lung si in lat, dar mi s-au pierdut pasii prin sud, in Kerala, locul in care au venit atatea popoare in cautarea condimentelor, dar mai ales a piperului. Unde s-a oprit si Ibn Battuta in calatoria lui prin lume, cam intre 1342-1347. In Kerala m-au atras oamenii si verdele de smarald al apelor, cocotierii si culturile de cafea. Am crezut ca e ceva temporar, pana m-am intors acolo si a doua oara, dupa doar cateva saptamani. Nu mai reuseam sa plec. Nu mai voiam. Sunt niste oameni foarte creativi si deschisi, dar si tacuti, foarte diferiti de cei din nordul Indiei. Ca sa nu mai vorbim de nenumaratele feluri de mancare care contin nuca de cocos si sosuri de tot felul. Kerala e numita, pe buna dreptate, “coasta curry-ului.”

3. Unde e acasa?

 Acasa e oriunde sunt oamenii dragi. Desi ma intorc cu drag acasa uneori, ma simt mai apropiata de India. Altfel, ma gasesti in Bucuresti, un oras cu care am un fel de relatie de “love and hate”, pentru ca oricat l-as fi cutreierat, nu am reusit sa ma simt ca acasa. Apoi mai e Bacaul, unde m-am nascut si unde sunt ai mei. Dar malurile Gangelui, Himalaya, apele din Sud si Marea Arabiei, cocotierii si plantatiile de ceai si cafea- sunt coordonate esentiale ale unei harti interne. Fara ele ma pierd.

4. De la cine ai furat meseria de calator?

 A venit asa pur si simplu. Mi-am dat seama ca nu mi-a fost teama niciodata sa calatoresc, mai ales singura. Dimpotriva, eu si Layla, rucsacul meu, suntem cei mai buni prieteni. E ceva foarte natural care face parte din mine. Dar pe drum m-au inspirat multi oameni, necunoscuti, scriitori, bloggeri. Mereu spun ca mi-as dori sa ma fi nascut mult mai devreme. Sa-i cunosc pe Rahul Sankrityayan (calator indian), Freya Stark (calatoare britanica si exploratoare cunoscuta pentru expeditiile sale prin Orientul Mijlociu) sau Gertrude Bell. De Ibn Batutta nici nu mai spun. Cred ca aceia erau adevaratii exploratori si lumea era un mister pe care-l descopereai incetul cu incetul, fara sa te indrume niciun blog si niciun motor de cautare. O luai la pas si gata!

Dorinta asta de a ma intoarce in timp m-a facut sa spun da unei provocari acum cateva luni. Sa mergem pe jos de la Vest catre Est, prin centrul Indiei; sa traversam India de fapt, pana ajungem la Marea Arabiei. A fost cea mai frumoasa nebunie, pentru ca nu aveam voie sa luam niciun mijloc de transport, trebuia sa parcurgem cam 30 de km pe zi, treceam prin sate, vai, dealuri, ne opream in casele oamenilor si urmaream mereu cursul unui rau, foarte sacru pentru ei, pe nume Narmada. Cam acolo am descoperit India autentica, India care habar nu are ce-i ala turist, nimeni nu se uita la televizor si pe alocuri mai dai si de triburile din centrul Indiei. M-as intoarce chiar maine acolo! Cu un caiet si un pix...si cam atat. Sau doar cu zambetul pe buze.

5. Care e cel mai interesant om intalnit pe drum?

 Cel mai interesant om pe care l-am intalnit pe drum e un sadhu care vorbea vreo zece limbi straine. Un fost profesor universitar care a renuntat la lumea materiala. Nu am aflat niciodata motivele, dar mi-a fost foarte aproape tot mergand asa ,pe jos, prin colturi nestiute de prin India. Facea si el aceeasi calatorie ca noi, de-a lungul raului Narmada, si nu ne asteptam unii pe altii niciodata, dar eu si Hitesh ne intalneam cu el cateodata si reincepeam conversatia de unde a ramas. A fost extraordinar, un om aparent simplu, care a avut puterea sa renunte la tot. Il ascultam mereu povestind in jurul focului si imi aduc aminte ca uitam efectiv sa scriu macar cate ceva din ce spunea. Eram captivata.

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de cand ai plecat in lume?

 Cea mai mare provocare a fost mereu intoarcerea acasa. Am mereu un gol in stomac de fiecare data cand ma intorc din India. Sau cand ma intorc, in general. Nu stiu de ce, dar nu ma simt deloc legata de plaiurile mioritice. Mi-e dor de ai mei, de parinti, de bunici etc. Nu m-as intoarce altfel. Oamenii insufla energia lor locului. Dupa ce te intorci din Asia, ai sentimentul ca fiecare om de pe strada e un sertar inchis cu cheie. Sunt si exceptii, desigur.

Dar mi s-a intamplat des sa fiu intrebata de ce sunt atat de fericita si de ce zambesc mereu. De parca nu s-ar cuveni sa ai o stare generala de bine. Cred ca m-a afectat destul de mult Bucurestiul, imi lipseste mult Iasiul cu stradutele lui inguste si cu oamenii lui calzi si frumosi.

7. Cum arata o zi obisnuita din viata ta?

 O zi obisnuita nu incepe fara o cafea. Sau doua. Si nu prea incepe decat foarte tarziu, pentru ca sunt o veritabila pasare de noapte si adorm foarte tarziu. Apoi citesc putin si scriu cateva ganduri, inainte sa fac slalom prin Bucuresti. Trebuie spus si ca intarzii cam peste tot si ca e imposibil sa ajung la timp undeva. Deci nu va grabiti cand va intalniti cu mine, haha!

In rest, il dolce far niente. Imi place sa fac planuri de calatorie si sa imi las mintea sa zburde departe. Daca nu fac asta, ador sa vad filme de razboi sau sa citesc. Ori cochetez cu darbuka mea turceasca sau sunt pierduta in lumi paralele. Ori in cautarea Shambalei.

8. Ce colturi ascunse din lume ai descoperit pana acum? Care ti-e cel mai drag?

 Cel mai mult am stat in India. Dar daca ar fi sa ma gandesc la un loc foarte drag, acela ar fi Durbar square din Kathmandu, Nepal. Stateam pur si simplu si citeam non stop in timp ce beam ceai. Nepalul are un calm pe care nu il gasesti in India, si nu poti rata librariile care iti imprumuta carti pe care mai apoi le aduci inapoi si ei iti restituie banii. Am stat zile in sir citind in mijlocul Kathmandu-ului. Ma urneam doar sa imi cumpar chai de la Mama’s Tea si apoi inapoi la treaba. Cei mai faini oameni tot acolo i-am intalnit. 

 Apoi ar mai fi Nuwara Eliya din Sri Lanka, un paradis al ceaiului. Am stat cu niste localnici cu care nici macar nu puteam comunica si care incercau zi de zi sa ma invete sinhaleza. Ne beam ceaiul impreuna dimineata si ma tratau de parca eram fiica lor. Am uitat cum sa ajung acolo, dar mi-a ramas in minte ultima zi petrecuta la ei cand le-am promis ca ma voi intoarce. era un fel de paradis pierdut, dar ei nu pareau convinsi de asta. Sri lanka e o minunatie.

 Totusi, locul cel mai drag ramane Kerala, fie ca vorbim de vreun ashram sau de o plaja pustie ori de vreo plantatie de ceai. Imi plac satele de pescari si ceainariile locale unde poti manca cel mai delicious peste langa un munte de orez. Fara sa lipseasca o veritabila filtered coffee.

 Dar daca ar fi sa raspund la aceeasi intrebare peste vreo luna, ti-as spune ca Iranul. Pentru ca plec  peste cateva zile si am asteptat cam 2-3 ani deja pana sa ajung acolo. Inca nu imi vine sa cred. Iranul e probabil o noua Mecca a calatorilor, mai ales datorita generozitatii oamenilor. Felul de a fi al oamenilor ma atrage cel mai mult atunci cand ma gandesc la o noua locatie, asa ca Iranul e musai sa fie vizitat. Abia astept.

9. Care e stilul tau de calatorie?

 Imi place mult sa calatoresc singura, dar si cu partenerul meu, mai ales cand stiu ca e si el la fel de noncomformist. Imi place sa fiu acolo unde sunt si localnicii, sa mananc si sa beau ca ei, sa citesc literatura locala si sa stau indeajuns de mult intr-un loc incat sa nu ma simt ca un calator, ci ca un om de-al locului. Cand plec, plec pentru mai mult timp, nu doar cateva zile, nu imi place sa bifez obiective turistice sau hoteluri de lux. Couchsurfingul mi-e cel mai bun prieten inca si singurul mod in care pot sa fiu cel mai aproape de cultura locala. De asemenea, nu ma intereseaza sa ajung peste tot in lume, ci doar in unele tari a caror cultura am studiat-o sau acolo unde stiu ca natura e la ea acasa. Mongolia e si ea undeva, pe o lista imaginara. Nu-mi plac zgarie-norii sau orasele mari si nu prea ai sa ma vezi calatorind prin Europa. Poate peste cateva zeci de ani, haha.

Pe langa asta, imi place sa calatoresc incet, foarte incet daca se poate. Urasc avioanele si daca ar fi dupa mine, am lua-o toti la pas sau cel mult pe bicicleta. In Asia inca poti faci asta, dar odata ajuns in Europa, toata lumea se grabeste. Unde anume, nimeni nu stie. Graba strica treaba. Si zenul calatoriilor.

10. Ce citesti?

 De obicei citesc literatura de calatorie sau cam orice despre India si despre Orientul Mijlociu. Dar mai ales despre India de Sud, mai nou. Printre cartile mele preferate se afla: " My story" de Kamala Das, "Where the rain is born" o carte despre Kerala, biografia lui Freya Stark, "Passionate nomad" sau cartea de calatorii a lui Ibn Battuta. Sa nu uitam nici de Gertrude Bell si cartile ei. Chiar acum citesc "Muzeul inocentei" de Orhan Pamuk, pentru ca tocmai m-am intors de la Istanbul. De fiecare data cand ajung intr-un loc incerc sa citesc literatura locala pentru ca ma determina sa intru in atmosfera spatiului respectiv si sa il inteleg mult mai bine.

11. Ce-ti lipseste de acasa?

 De acasa imi lipseste mereu branza cu mamaliga sau vinul de la tata. Daca sufletul mi-e indian, stomacul e 100% moldovenesc. Imi place mult vinul rosu, iar anotimpul meu preferat e toamna, cand se coc strugurii si apusurile sunt mai frumoase ca niciodata. Toamna imi lipseste mereu pentru ca nu e un anotimp pe care sa il regasesti in Asia. De multe ori imi lipseste si limba, limba romana, pe care nu prea am ocazia sa o vorbesc prea des cand sunt plecata. Iar de fiecare data cand ma intalnesc cu un roman, ma bucur enorm. E un sentiment de familiaritate. E ca si cum as fi acasa, mai mult decat atunci cand sunt efectiv in tara. Granitele fizice nu prea conteaza. Pot fi oriunde in lume.

12. Daca-ti ziceam acum 5 ani ca viata ta va arata ca azi ce mi-ai fi zis?

 Cred ca as fi ras. Eram inchisa intr-o biblioteca acum cativa ani. Studiam Dreptul si Literele la Iasi, in acelasi timp, la zi. Eram si inca sunt indragostita de Iasi, nu voiam sa plec de acolo. Nu prea ma lovise dorul de duca. Totul a inceput cu India si se termina cu ea, desigur. Dar nu mi-as fi inchipuit niciodata ca peste cinci ani voi ajunge in punctul asta, nici macar nu am crezut ca voi ajunge in India prea curand. Dar si atunci, ca si acum, faceam exact ce voiam. Nu exagerez cand spun ca tot ce mi-am dorit a devenit realitate, destul de repede as spune. Conteaza mult sa crezi orbeste in ce vrei. Si sa nu iti pese ce cred ceilalti despre ceea ce faci tu. Sa traiesti fara regrete este singurul scop.

13. Vreau sa fiu ca tine. De unde incep?

 Acum cativa ani citeam o carte de-a lui Paul Theroux despre Europa de Est si a doua zi m-am ridicat de pe canapea si m-am gandit sa merg exact pe unde a mers el, in timp ce ii citesc cartea. A fost ca si cum realitatea se imbina cu fictiunea. Am mers asa cu trenul prin Balcani si m-am oprit prin Cehia, Slovacia, Ungaria etc.

Singurul meu sfat e sa nu stai prea mult pe ganduri. Singurul mod prin care poti sa iti invingi frica e sa te avanti in gol. Si nu imi aduc aminte sa regret pana acum nicio decizie de genul acesta. Ceea ce crezi tu ca e o nebunie e de fapt doar influenta societatii asupra ta. Nimic nu poate fi “prea mult”. Indrazneste!