Daniela a plecat cu o bursă de studii în India să învețe hindi, apoi a devenit atașat cultural al Ambasadei Române din New Delhi. A luat Africa la pas ca delegat al Comitetului Internațional al Crucii Roșii iar timp de 7 ani a desfașurat acțiuni umanitare în zone de conflict unde fiecare zi vine la pachet cu o provocare. Andreea a plecat pe motor din Alaska către Argentina cu o ie bucovineană și o pofta insațiabilă de a promova o Romanie colorată și veselă.

Enciclopedia #femeipedrum e astăzi onorată de prezența:

Daniela Țane

Locație curentă: București

1.    Cine ești și cu ce te ocupi?

Mi-am început cariera la Ministerul Afacerilor Externe. Am lucrat apoi vreo 7 ani și ca delegat pentru Comitetul Internațional al Crucii Rosii, în diverse misiuni pe teren, în zone de conflict și post conflict din Africa și Asia. Iar acum am revenit la minister.

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Prima mea călătorie în afara țării a fost în 1992, când am plecat cu o bursă de studii oferită de guvernul indian la Institutul Central de Hindi din Agra, India. Eram studentă în anul al treilea la Universitatea București, secția română hindi. Am petrecut 9 luni în India, în condiții extrem de dificile pentru că nu aveam decât bursa indiană, adică aproximativ echivalentul a 20 de USD/lună cu care trebuia să îmi acopăr costul hranei.

Primele cărți și dicționare de sanscrită și hindi le-am cumpărat renunțând la masa de prânz vreme de 6 săptămâni. Cred că niciodată nu mi-a fost atât de foame. Am economisit astfel echivalentul a 20 de cenți/zilnic… De călătorit în India nici nu putea fi vorba, nu aveam un sfanț în plus. Prima oară am ieșit din cămin la 4 luni de la sosirea în Agra, în vacanța de Crăciun, cu colegii francezi și nemți, care m-au luat cu ei la Khajuraho și la Sanchi, plătind din bursele lor generoase și pentru mine. Atunci am început să descopăr India.

3. Unde e acasă?  

Greu de spus… Am iubit în felul său aproape toate locurile în care m-au purtat pașii, cu slujbele avute. 

4. De la cine ai furat meseria de călător?

Eu nu sunt o călătoare de profesie. Deși mi-aș fi dorit. Niciodată nu mi-am putut-o permite. Când eram tânără nu aveam bani pentru călătorit ; mai târziu, n-am mai avut timp. Visez încă să fac turul lumii.  Însă consider că modalitatea cea mai bună de a te impregna de un spațiu nou, de o cultură nouă este prin a locui o vreme în țara respectivă. Am stat aproape 6 ani în India, ca student și, ulterior, diplomat. Am lucrat apoi, ca delegat al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (a nu se confunda cu Crucea Roșie română, sunt organizații diferite), 1 an în nordul Etiopiei, la Mekele, 10 luni în Kigoma, (Tanzania), 10 luni în Katmandu  (Nepal), 1 an în Kinshasa (Republica Democrată Congo), 1 an în Conakry (Guinea), 14 luni în Ndjamena (Ciad).

Misiunile umanitare presupun  mult teren, deci vrând-nevrând, călătorești. Am reușit să și evadez, din misiuni, pentru a explora fie restul țării în care eram, dacă nu existau constrângeri securitare, fie țările vecine. Așa am ajuns, pentru scurte perioade, în Kenya, Africa de Sud, Senegal, Seychelles, Egipt și Sudan.

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Grea întrebare. Deținuții vizitați în închisori, ca delegat al Crucii Roșii, săracii de pe marginea drumului, de peste tot, femeile care vindeau pește în coșuri purtate pe cap, dis de dimineață, în Kigoma. Oameni care ne marchează sunt peste tot.

Pe mine mă impresionează în special oamenii foarte simpli. M-a marcat pentru multă vreme o femeie congoleză care, după ce fusese violată de oameni înarmați, pentru a treia oară ea, pentru a doua oară fiica cea mare de 8 ani și pentru întâia data fetița de 3 ani, plângea cel mai mult pentru ca odată cu grozăviile indurate, de ea și copiii ei, li se furase și singura cale de supraviețuire, o oală mare și câteva ustensile de bucătărie, în care gătea zilnic terciul de făină de manioc pe care îl vindea trecătorilor. Ce rămânea, mâncau ea și copiii.

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat când ai plecat în lume?

Acum peste 20 de ani, inocența. Lipsa de mijloace pentru a supraviețui. In India era să mor de febră tifoidă, am zăcut în cămin cu 40 de grade timp de 10 zile. Am plecat fără să mă gândesc prea mult la mijloacele pe care le aveam, pentru că era visul vieții mele. India.

 
7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

În România, metro-boulot-dodo, cum zic francezii. Multă muncă la birou. Când sunt în Crucea Roșie, e mult mai viu, mai interesant. Poate apărea oricând o criză umanitară de rezolvat, când trebuie să acționezi inteligent și repede. Se lucrează în echipe mixte, (naționali și internaționali), cu oameni dedicați, conștienți că de modul în care acționează ei depind, de multe ori, vieți omenești.

Deși poate fi foarte obositor, muncă de 18 ore pe zi uneori, la sfârșitul unei astfel de zile n-ai sentimentul că ai trăit degeaba. Sau ca te-ai lăsat trăit de existență.

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Insulele Seychelles sunt de o frumusețe paradisiacă. Deși nu e ascunsă, mi-a plăcut mult Insula La Digue, unde fiecare imagine este o carte poștală. În India am avut o mare slăbiciune pentru Orcha, Jaisalmer și Ranakpur. Si pentru stupa de la Sanchi, pierdută în 1992 (nu mai știu cum este acum) în câmpuri de orez, pe un delușor cu vânt cu glasuri stranii, care îți dau fiori și te îndeamnă să îți explorezi existențele anterioare.

 9. Care e stilul tău de călătorie?

Simplu, fără programări, fără rezervări, în afară de biletele de avion sau de transport. Așa poți să fii cu adevărat spontan. Dacă vrei să schimbi destinația următoare sau să stai mai mult într-un loc, o poți face, fără dureri de cap. Nu îmi plac hotelurile cu mofturi, nici locurile de fițe. Îmi plac plajele goale și cazările cât mai ecologice.

10. Ce citești?

În ultimii ani, foarte multe cărți de călătorie și jurnale. Tot mai puțină literatură de ficțiune, din păcate, din lipsă de timp.

11. Ce-ți lipsește de acasă?

Prietenii. Familia. Cuibul meu.

12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

Eu m-am întors din misiunile pentru Crucea Roșie de nevoie, nu pentru ca aș fi vrut. Îmi plăcea mult ceea ce făceam, precum și faptul că, la fiecare an, sau la doi ani, poți descoperi, pe îndelete, o țară nouă cu oamenii ei. Și o slujbă mereu nouă, cu alte provocări (situațiile diferă de la țară la țară, trebuie să dai dovadă de o permanentă capacitate de adaptare, respectând firește, niște principii directoare).

De ciadieni m-am îndrăgostit pur și simplu. Mi-a fost greu să plec de peste tot unde am lucrat, pentru ca mă leg de oameni. Însă mama mea a îmbătrânit, a orbit de un an și era să o pierd. Așa ca a trebuit să mă reașez acasă. Tot e bine. Pentru ca după atâtea peregrinări și căutări, mi-am găsit sufletul pereche. Iar ea și-a mai revenit din depresie și se simte ceva mai bine. 

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Nu ai de ce să fii ca mine. Fiecare trebuie să fie cum simte el că e mai bine. Să își dirijeze existența, în măsura posibilului, după modelul interior dictat de suflet. Eu n-am făcut asta, am renunțat succesiv la vise și la ce aș fi dorit să fac la un moment dat pentru a mă adapta situației și a-mi câștiga existența. Nu-mi pare rău. Probabil că așa a fost destinul meu. 

* Daniela Țane este autoarea jurnalului de călătorii De la India la Indiile Africii

Andreea Maruseac

Locație curentă: Iași

1.    Cine ești și cu ce te ocupi?

Sunt Andreea si m-am nascut in Prahova, pe Valea Teleajenului, am locuit cativa ani in Bucuresti iar din luna martie ne-am mutat  in Iasi unde  lucrez la o firma de traduceri. Imi gasesc linistea explorand orasul pe jos sau pe bicicleta  si ascult cantecul pasarilor ce se pierde printre motoare si claxoane. 
 

2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Primele iesiri din tara au fost citybreak-uri, mai intai cu masina, apoi cu avionul. Dupa ce l-am cunoscut pe Alexandru, sotul meu, am descoperit placerea drumurilor mai lungi si am schimbat masina cu motocicleta, fara rezervari la hoteluri, numai noi 2, motocicleta si un cort. In 2012 am plecat spre Americi, cu 2 bilete de avion pentru noi si unul pentru Gunnar, motocicleta noastra.

Am traversat Canada de la est a vest, din Montreal spre Alaska iar de la Cercul Polar am pornit spre sud, pe coasta de vest a Statelor Unite, prin Mexic, America Centrala si coasta de vest a Americii de Sud pana in Ushuaia, Argentina. Am calatorit cu vara din emisfera nordica in emisfera sudica iar in urma acestei calatorii s-a nascut cartea “285 de zile in cautarea verii”. 

 
3.    Unde e acasă?

Acasa este acolo unde este Alexandru. Poate ca suna “din filme”  dar cu el ma simt in siguranta si simt ca mi-am gasit locul, fie ca suntem batuti de vant in stepa patagoniana, incercand sa gasim un loc de campare sau pe balcon in Iasi,  asteptand sa rasara luna.

4.    De la cine ai furat meseria de călător?

Parintilor mei le-a placut mereu sa calatoreasca si m-au luat cu ei de fiecare data in vacanta, mergeam cu trenul si imi amintesc cum ne distram de fiecare data cand treceam peste un pod si ridicam picioarele ca sa nu ne udam sau cand ne intorceam la hotel dupa plimbarea de seara si faceam trenuletul pe dunga alba care despartea cele doua benzi de circulatie. Tata planuia vacantele prin tara, de fiecare data un traseu nou ca sa descoperim cat mai multe locuri din Romania.

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Desiree, asta e cea mai grea intrebare. Orice om cred ca este interesant in felul sau. Intrebarea este, avem timpul si rabdarea sa il descoperim? Calatorind “incet” cred eu ca sansele cresc. Oamenii “interesanti” mereu au fost acolo, calatorul in schimb s-a schimbat, dandu-si mai mult timp pentru descoperire.

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Cred ca cea mai mare provocare este sa iti faci curaj sa pleci in lume. O alta este sa ai si curajul sa te intorci acasa. Si sa nu uiti ce ai invatat pe drum. Si sa nu te complaci cu ceea ce stii, sa ramai curioasa si deschisa spre lucruri noi. Dupa cum vezi, eu cred ca exista multe provocari. Si asta e foarte bine!

 
7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Ziua mea incepe cu muzica, Alexandru se trezeste mereu inaintea mea si porneste muzica. Ma uit pe geam sperand ca este soare si pot scoate bicicleta, apoi merg la birou si la intoarcere spre casa incerc sa mai descopar un colt nou de oras, cel putin o casa noua sau o pisica :)

Imi doresc o motocicleta mica cu care sa pot iesi din oras dupa munca si sa ma intorc inainte de apus. Inca nu cunosc multi oameni in Iasi asa ca serile le petrec acasa impreuna cu Alexandru, povestind despre ce ni s-a intamplat peste zi.

8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Ne amintim mereu cu drag de casa cu vedere spre fiord a lui Mimmi si Anton din Norvegia, una dintre primele noastre experiente in CouchSurfing.

In Arizona, inainte de trecearea in Mexic, am descoperit oraselul Bisbee, fost oras minier care a atras la vremea lui oameni din toate colturile lumii. La retragerea acestora, mijlocul anilor 70, cand s-au inchis minele, locul lor a fost luat de artisti care au gasit aici un loc accesibil din punct de vedere financiar, vast spatiu de creatie si inspiratie. 

Si iubesc Dobrogea noastra, in orice anotimp ma delectez cu flora si fauna acesteia.
 
9.    Care e stitlul tău de călătorie?

Cel mai mult imi place sa calatoresc pe motocicleta deci am cateva tricouri si sandalele de munte, aparatul foto infasurat la incheietura mainii si un “stash” de dulciuri.
 
10.    Ce citești?

Mai mereu citesc mai multe carti in acelasi timp, genuri diferite. Imi plac poeziile, cartile de calatorie, acum citesc “Iubeste ploaia, iubeste viata” de Dominique Loreau si “Am murit si m-am descoperit pe mine insami” de Anita Moorjani.

11.    Ce-ți lipsește de acasă?

Mi-e dor de familie si de prieteni.

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

E grozav, abia astept! Cand ne intalnim sa imi povestesti cum vor fi urmatorii 5? 

13.    Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Sa zambesti si sa te bucuri de cerul albastru. 
 

*** Găsește toate părțile proiectului #femeipedrum aici.