Alina a pedalat solo 5500 km din România și până în Iran plus Kuala-Lumpur-Singapore. Simina a plecat în India fără nici un plan și acum se scaldă în Gange când are o pauză de respiro. Lizza a facut hop-ul din Tokyo și până în Bali după care dusă a fost.

Poveștile lor fac parte dintr-o enciclopedie a Femeilor pe Drum. Femeile care au reușit.

Cum au scos-o la capăt? Iată:

Alina Ene

Locație curentă: Jakarta, Indonesia

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

Habar n-am cine sunt. Tot incerc sa aflu. Pot sa-ti zic insa cum ma cheama: Alina. Deocamdata predau Istoria Costumului la o scoala de fashion in Jakarta, Indonezia. 

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e: 

Pentru ca  nu mai puteam ramane. Ma mutasem de curand inapoi in orasul natal, Focsani. Dupa 9 ani de Bucuresti micul oras de provincie ma sufoca. Am aplicat pentru o bursa de studii in Indonezia si dusa am fost. Ironia face ca am ajuns intr-un oras-sat, numit Padang Panjang (“Campul Lung” in traducere), dar contactul cu o cultura, care e foarte diferita de ceea ce stii, face si cele mai prozaice activitati zilnice mai interesante.

3. Unde e acasă?

Peste tot si nicaieri… In ultimii doi ani, de doua ori am luat-o de la zero.  M-am limitat insa la minimul necesar de vesela si un blender.  Nu vreau sa cheltui prea mult pe chirie si, locuind in Jakarta, n-am prea multe optiuni: fie stau in conditii de camin (doar fete) si ma spal la galetusa, fie platesc exagerat de mult, fara sa insemne neaparat o crestere proportionala a conditiilor de trai. Zic asta pentru ca scopul e sa economisesc ca sa ma intorc la drum, si atunci traditionalul “acasa” isi pierde din sens. Dar nici in 9 ani de Bucuresti nu m-am identificat cu locuintele inchiriate si nici Focsani nu e the “acasa”. 

4. De la cine ai furat meseria de călător?

Inainte sa iau drumul Indoneziei abia daca am iesit din tara si doar pana in Italia sa imi vizitez mama si o excursie cu clasa, cu aceeasi destinatie. Romania o cunosc prea putin. Odata ce am invatat sa merg pe bicicleta mi s-a parut ca o am la degetul mic, insa dupa doi ani i-am trecut granita, dand din pedale. In curand se implinesc doi ani de la acel moment. Sunt inca pe drum, dar momentan stau pe loc.
Asa ca, in ceea ce ma priveste, pare ca m-am imbolnavit brusc de dor de duca. Celor care vor sa prinda microbul le recomand sa gazduiasca prin Couchsurfing si Warmshower.org. Momentul in care am hotarat ca e musai sa plec a fost dupa ce am gazduit un cicloturist rus.

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Cred ca ar fi o frantuzoaica in varsta de aproximativ 70 de ani care calatorea pe bicicleta prin Sumatra si pe care am gazduit-o cat eram inca la studii in Padang Panjang. Invatase caiac dupa varsta de 50 de ani. Are cinci copii si viata personala ii este de povestit (adica nu din cele mai usoare). Admir oamenii care nu se incadreaza, care sparg tiparele cu care ne-am obisnuit.

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Singuratea. Nicicand nu te simti mai singura cand n-ai un umar pe care plange, iar mie nu-mi place orice umar.

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta? 
Momentan imi anim zilele cu evenimente organizate de institutele culturale (gratis si de calitate) si antrenamente de bouldering. Asta cand nu pregatesc lectiile, corectez examene. Insa am zile in care stau doar in camera de camin si ma uit la documentare (n-am wifi si am descarcat fff multe pe cand aveam, stiind ca n-o sa am alta solutie decat asta si cititul sa fac timpul sa treaca, asa ca macar sa nu treaca degeaba)

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Inca n-am ajuns pe unde n-a mai calcat picior de alb, macar, daca nu de om. Cateodata ma gandesc cat de libera as fi daca as putea calatori fara tinta, fara tehnologie, insa pana nu ma obisnuiesc sa campez solo nu prea am cum.  Printre cele mai dragi locuri sunt  Devil’s bridge  in Armenia si varful vulcanului Merapi, Indonesia, pentru ca acolo m-am indragostit iremediabil de rasarituri traite la inaltime si le tot vanez de atunci.

9. Care e stitlul tău de călătorie?

Imi place sa calatoresc pe bicicleta si sa urc munti. Pana acum nu le-am combinat decat foarte putin, iar muntii pe care i-am urcat, exceptie unul, sunt toti indonezieni. Si imi place sa calatoresc solo. Nu ma deranjeaza sa ma insotesc, dar prefer solo fiindca nu-mi plac compromisurile. Si, desi, campat noaptea, unde nu e tipenie de om, ma ingrozeste, sa fiu doar eu pe munte si muntele doar al meu e una dintre cele mai grozave senzatii. Nu mi-am refuzat nici o experienta din cauza ca n-am cu cine sa ma insotesc, exceptie cateva situatii care ma obligau la tipul de campat mentionat anterior si, avand alternative, am preferat  sa sar peste. 
Incerc sa cheltui cat mai putin, ca sa pot vedea cat mai mult. Asta inseamna Couchsurfing si Warmshower, dar si stat la localnici (cand calatoresc pe bicicleta) … In Indonezia daca stau la localnici mai multe zile, fiindca traiul zilnic nu e din cele mai usoare, cumpar mancare in casa si contribui la plata utilitatilor pentru a nu ma simti chiar ca un parazit. Incerc intotdeauna sa las o atentie gazdei, macar un desen realizat de mine.  
Calatoresc cat de ieftin imi permit nu doar pentru a economisi bani, ci si pentru ca altfel cunosti lumea. Dintre cele mai faine experiente de drum le-am avut fiindca nu am vrut sa cheltui extra (pe ghizi de munte, de ex.) O prietena indoneziana, care mi-e foarte draga, am cunoscut-o fiindca am intrebat unde gasesc cazare ieftina si am sfarsit prin a intreba-o efectiv daca pot sta la ea peste noapte. 

10. Ce citești?

Acum mai degraba articole online. Ca beletristica in ultimul timp mi-am inflacarat imaginatia cu SF si Fantasy. Si mai ciugulesc din cand din “Homeless by choice” de Mislina Mustaffa.

11. Ce-ți lipsește de acasă?

Haha, dincolo de familie si prieteni (dorul asta e constant si ajungi sa te obisnuiesti cu el) mi-e dor sa mangai un caine si sa ma joc in zapada. In rest n-am masina de spalat, frigider. Iaurt, paine mananc cand mai dau o fuga in Kuala Lumpur (sunt mai la indemana si accesibile ca pret decat in Jakarta). Insa nu-mi lipsesc. Nu le am si nici nu-mi trebuie. Doar cand am acces usor la ele, le simt lipsa. Iar spalatul la mana se traduce si in cumparat mai putine haine.

 
12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

Inshallah! Recomand calatoritul in special celor sub 25 de ani, dar calatoritul care presupune interactionarea cu localnicii, experimentarea traiului local, nu doar sarit din hostel in altul si bifat liste. Am observat ca unii privesc calatoritul ca pe o competitie: “Gotta Catch 'Em All”, adica sa bifeze cat mai multe tari. Fiecare cu stilul lui de a experimenta lumea, dar mi se pare ca nu intelegi nimic din ea, cand o vezi pe repede-inainte. Desi am calatorit Romania-Iran pe bicicleta, in fiecare tara m-as intoarce sa mai dau o tura (exceptie Armenia poate: prea multi munti si soferi idioti :))

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Pai cate kg ai? Ca s-ar putea sa trebuiasca sa mananci serios si nesanatos ca sa recuperezi rapid. Felul in care calatoresc, clar, nu e digerabil pentru oricine. Si poate fi considerat si daunator si este, daca in comunitati precum cele indoneziene,  stai la om acasa si doar consumi, fara sa ajuti cu nimic.  Mi-am dat seama ca sunt surprinzator de adaptabila. Ieri (Indonezianul ieri, care poate fi oricare ieri :) eram in Kuala Lumpur in super apartament,  intr-un complex cu vreo 3 piscine. Si azi stau intr-o camera de camin de fete, iar picior de mascul nu poate trece de prag. Ma spal la ceasca, spal rufe de mana si e ok. In schimb poluarea fonica (moscheele cand urla chemarea la rugaciune, zgomotul motoarelor, inclusiv un nene care face pe paznicul de cartier si bate cu o ranga in fiecare stalp metalic cand isi face rondul de noapte) e ceva ce, cateodata, ma baga in stare catatonica.  In ceea ce priveste calatoritul nu mai am (aproape) nici un fel de asteptari. Planific partial, in rest daca nu iese, nu m-oi supara pe vulcan ca a pufait si e interzis sa-l urci din cauza asta. Sa calatoresti in Indonezia poate fi extrem de frustrant daca o faci la modul european: adica repede, cu to see list si cu asteptari ca autobuzul chiar pleaca la ora prevazuta si face chiar timpul ala care ti s-a spus. Ma amuz de fiecare data cand mi se cere sfatul si vad ca intr-o saptamana vor sa inghesuie nu stiu cate, dar cand acum trei zile erau in Bangkok si acum o saptamana in Vietnam, na…

In rest nu recomand nimanui sa isi doreasca sa fie ca altcineva. Si niciodata nu pleca urechea la parerea altora; e calatoria ta, cere parerea dar nu iti schimba decizia doar pentru ca ti-a zis cineva “e periculos”, “e nasol”, “nu se merita”. Cand m-am pornit la drum pe bicicleta as fi vrut sa merg si acolo, si acolo, sa incerc si aia, si aia. Si inca mai am dorinta asta de a experimenta totul, de frica de a nu rata o experienta faina. Dar nici asta nu e o atitudine sanatoasa. Intotdeauna suntem confruntati cu mai multe optiuni si ce e de dupa usile nedeschise ne bantuie imaginatia, dar ne si fura din placerea descoperirii alegerii pe care am facut-o.

Simina Cernat

Locație curentă: Rishikesh, Himalayas

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

Sunt Simina Cernat si imi ocup timpul experimentand viata. Fac cate putin din.toate si incerc sa imi dau seama ce mi se potriveste cel mai bine, asa ca nu am inca o eticheta in frunte cu o meserie de care m-am agatat.
Am scris, am facut fotografie, am fost profa de engleza, am scris siteuri, organizat evenimente, marketing.
In fiecare din meseriile astea incercate peste tot in Asia am invatat cate ceva despre mine si incet incet devin mai constienta de cine sunt si de ce fel de persoana vreau sa devin.
Stiu cu siguranta ca nu pot sta 6 ore la un birou, cu nasul intr-un monitor. Imi place sa interactionez cu oamenii, imi place sa incerc mereu lucruri noi, sa fiu spontana si imprevizibila, sa curg cu oportunitatile pe care mi le ofera viata, fara sa ma blochez in frici si asteptari.

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Nu am plecat din Romania pentru ca nu imi placea tara. Apreciez Romania si mereu am numai vorbe bune despre ea de cate ori cineva ma intreaba de tara de unde vin.
Am plecat pentru a-mi deschide mintea si a-mi largi orizontul. Multa vreme am avut niste convingeri doar pentru ca altii mi le-au oferit pe tava. Am luat unele lucruri de bune pentru ca asa am fost educata sa gandesc, fara sa le chestionez, fara sa experimentez pe cont propriu. 
Calatorisem inainte cateva luni in Asia si in Europa, dar cu bilet de intoarcere si mereu insotita. Decizia majora a venit in perioada licentei, cand m-am trezit fara nici o directie, confuza si obosita de a citi in carti despre viata. Am simtit nevoia sa traiesc direct, fara intermediari,  sa experimentez si apoi sa decid pentru mine ce e bine si ce e rau, sa lupt cu fricile si blocajele mele, simplu, sa ma deschid. 
Am plecat fara ambitii, asteptari si prejudecati. Am plecat detasata de toate si toti, fara nici un plan. Si am primit din toate, din plin.

3. Unde e acasă?

M-am nascut in Bacau iar apartamentul in care am copilarit inca apartine familiei mele, insa nimeni nu locuieste acolo. De mica sunt obisnuita sa ma mut din casa in casa. Parintii mei traiesc in Italia de 17 ani, sora mea in Cluj, eu am locuit in Bucuresti o perioada. Dupa aproape 2 ani de calatorit pe cont propriu nu prea mai am sentimentul de "acasa" nicaieri.
Cand m-am intors in Romania pentru o scurta perioada am stat la prieteni si la o matusa care m-a crescut. Nu am avut neaparat sentimentul de "intors acasa", pentru ca, mi-am dat seama, am dezvoltat o calitate incredibila in a ma adapta in absolut orice conditii, in orice colt al lumii. Acasa a devenit acolo unde sunt cu mine insami. De multe ori acasa e si despre oamenii care ma inconjoara. 

4. De la cine ai furat meseria de călător?

De cand eram copil am simtit nevoia de explorare. Stiam de pe la 4 ani ca la un moment dat imi voi lua lumea in cap. Ceilalti oameni au fost doar intermediari, mi-au folosit drept inspiratie pentru a prinde curaj de a-mi urma drumul. 

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Oh, in stilul asta de viata intalnesti zilnic tot felul de oameni, cu povesti nebune. In general incerc sa intalnesc oamenii cu inima deschisa, fara a-i judeca dupa hainele pe care le poarta, tara din care vin sau jobul pe care il au. Cred ca absolut fiecare persoana e speciala si fiecare are un alt drum de urmat, alte lectii de invatat. Felul in care societatea decide cine e interesant si cine nu, mi se pare absolut idiot. Oamenii sunt fiinte foarte complexe, iar a eticheta oamenii dupa criterii superficiale cum ar fi titlurile pe care le au sau conturile din banca e stupid. 
Intr-adevar am intalnit oameni cu povesti si experiente din cele mai diverse si interesante si ar fi greu sa ii categorisesc. Imi plac oamenii autentici, care isi dedica viata autocunoasterii si cresterii personale, carora nu le e frica sa isi urmeze drumul si nu se lasa influentati de exterior. Sunt extrem de putini oameni reali in lume si ma consider norocoasa sa ma fi intersectat cu cativa din ei. 
In momentul de fata, subiectiv vorbind, cred ca unul din cele mai interesante personaje intalnite pe drum e barbatul cu care imi impart existenta in momentul actual.

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Totul a mers ca pe roate de cand am plecat. A fost ca si cand toate lucrurile bune si frumoase, toti oamenii interesanti erau acolo, asteptandu-ma sa le traiesc, sa ii intalnesc si sa ma bucur de experiente din cele mai diverse. Am avut parte de foarte putine lucruri neplacute, iar de fiecare data s-au intamplat pentru ca nu am pornit la drum cu atitudinea potrivita. De cate ori am plecat cu zambetul pe buze, cu mintea setata pe pozitiv, deschisa la nou, numai lucruri bune m-au intampinat. Iar daca nu erau perfecte, am preferat sa pastrez partea pozitiva din ele. 
Cele mai mari provocari cu care m-am confruntat au venit mereu din interior. Frici, rigiditate, blocaje, prejudecati. Peste unele am trecut, cu altele inca ma confrunt. Toate astea erau deja acolo, doar ca iesind din zona de confort au avut ocazia de a se manifesta.

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Fiecare zi e diferita. Nu am un program prestabilit. Nu am o ora anume la care ma trezesc, nu am ceas sau alarma. De cele mai multe ori nu stiu ce zi e sau cat e ceasul. Ma ghidez dupa Soare. Dimineata o petrec in liniste, pe malul Gangelui, cu prietenii, discutand, povestind, razand. Pe la pranz fac o baie in Gange, petrec o perioada cu mine si gandurile mele, seara in general sunt concerte, sesiuni de jamming, poezii, sau in zilele mai linistite intalniri restranse cu prietenii. 

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Am fost in multe locuri care nu apar pe siteurile turistice, de fapt genul asta de locuri sunt preferatele mele, unde mai vezi inca inocenta in ochii localnicilor. Mi-a placut mult in Indonezia, in provincia Maluku, in jungla. M-au fascinat iremediabil muntii din India si Ladakh e unul din locurile mele de suflet, unde stiu sigur ca ma voi intoarce. In India insa m-am conectat foarte usor cu oamenii si locurile. Poate e din cauza ca e foarte asemanatoare cu Romania. 

9. Care e stitlul tău de călătorie?

Nu imi place sa ma grabesc sau sa imi fac planuri, asa ca nu o sa ma vezi niciodata alergand dintr-un loc in altul. Imi place sa simt locurile in care merg, sa cunosc localnicii cu povestile si necazurile lor, sa memorez copacii, strazile, sa intru in secretele locului. Mereu voi cauta peisaje fascinante si voi petrece o perioada acolo. La un moment dat voi simti ca e timpul sa merg mai departe, ma voi trezi intr-o.dimineata- imi voi impacheta bagajul si voi pleca mai departe.

10. Ce citești?

Am inceput Thoreau-Walden or life in the woods, poezii sufi de Rumi,  Al doilea sex de Simone de Beauvoir si Bhagavad Gita. Citesc destul de putin, cand apuc si aleg una din cartile astea dupa cum le simt. Viata reala imi ocupa mare parte din timp, asa ca internetul si cartile au trecut pe locul doi.

11. Ce-ți lipsește de acasă?

Nimic. M-am obisnuit sa traiesc cu putin si sa ma bucur de ce am aici si acum, sa renunt la doruri si atasamente.

12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

Acum 5 ani am plecat prima data in Asia pentru 2 luni jumate, cu bani stransi din bursele de elev. Sa ajung ce sunt acum era un vis pe care nu indrazneam sa il visez, desi il simteam ca e acolo. Mi-as fi.spus "vezi..se poate..poate ar.trebui sa ai mai multa incredere.in tine insati"

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Ca mine nu poti sa fii si ar fi o prostie sa incerci sa fii ca mine. Ti-as sugera sa incerci sa fii ca tine. Eu nu sunt cu siguranta un model de urmat. Dimpotriva…cine as vrea sa traiasca o viata fara nici o siguranta a zilei de maine, fara posesiuni materiale sau titluri sociale? Cine ar vrea sa traiasca intr-un sat, in munti, de pe o zi pe alta? Asta e drumul care mi se potriveste mie si pe care l-am ales pentru mine. Cu siguranta nu e.usor, dar e al meu si eu sunt fericita cu viata pe care o am. Nu exista o reteta pentru o viata fericita. Eu nu am ales drumul asta pentru a colectiona vize in pasaport sau pentru a vedea locuri. Toata povestea a fost si e despre a iesi din pattern-urile mentale si educationale in care am crescut, a explora pe cont propriu exteriorul si interiorul si a ma apropia din ce in ce mai mult de cine sunt si cine vreau sa devin. Partea cu calatoritul e doar un intermediar care suna cool. Dar cred ca important e ca fiecare sa isi urmeze drumul propriei inimi, indiferent care e acela si sa nu se lase descurajat. Importanta e explorarea si invatarea, metodele nu conteaza foarte mult.

Liza Trif

Locație curentă: Milano

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

Liza sunt. Absolventă de teatru, călătoare, iubitoare de oameni, curioasă, gânditoare. În primii ani de școală, învățătoarea se tot plângea mamei că "prind fluturi". Se întâmplă-n continuare. Momentan încerc să-mi găsesc un job prin care să simt într-adevăr că fac ceva util. Că ajut omenirea într-un fel. Există atâtea lucruri frumoase și atâtea nevoi în lume, încât doar gândul la a face ceva ce nu-mi place sau superficial, mă deprimă. Între timp fac poze, scriu și colecționez vorbe de duh.

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Am plecat din România în 2012, imediat după facultate. Prietenul meu de atunci locuia în Marea Britanie și m-a întrebat daca aș vrea să mă mut împreună cu el, la Londra. M-am uitat în jur și am zis da. Am locuit în Londra trei ani, unde am schimbat trei joburi, toate de recepționer în restaurante cu renume. Viața în cămașă închisă până sus, pe tocuri și cu buze roșii m-a obosit (mai ales) psihic până peste măsură. După aproape doi ani, a venit și prima călătorie. Fuerteventura, Insulele Canare. Eram la serviciu, un coleg tocmai se întorsese de acolo, eu eram cu nervii la pământ și el nu mai contenea cu "frumos, dar cam liniște". Atât mi-a trebuit. Am intrat pe Google, m-am informat, am rezervat avion (£80 dus-întors), cazare prin Airbnb (£120 9 nopți) și în trei săptămâni am decolat. Singură. Zece zile de liniște în care tot ce am făcut a fost să dorm, să citesc, să mănânc, să stau la plajă și (să încerc) să fac surf. Acolo s-a petrecut "click-ul". Cum? Sunt oameni care lucrează și trăiesc fără stres? M-am întors cu nervii la locul lor dar, în timp, am dat iar cu ei de pământ. Când ajungeam acasă de la serviciu înjuram și plângeam de nervi. Și atunci am zis stop. Era ianuarie, nu aveam niciun ban pus deoparte, dar mi-am promis că din acel moment o să strâng cât pot de mult și plec. După patru luni, mi-am dat demisia, mi-am trimis toate lucrurile la Iași și pe 15 mai am plecat în Italia, la Milano cu o valiză și cu £5.000 în bancă. Planul era să stau la sorămea puțin, apoi să vizitez Sicilia timp de vreo două săptămâni și apoi să fac cale întoarsă spre România, să ajung la Electric Castle. Iar apoi, Dumnezeu cu mila - am un ban deoparte, poate rămân la Iași, poate mă mut la București, poate, poate. Am ajuns la Milano. Acolo sorămea are o prietenă care lucrează pentru o companie de zbor și auzindu-mă că vorbesc atât de pasionată despre călătorii îmi oferă un bilet pe orice destinație vreau eu, a companiei de zbor pentru care lucrează. Seara îmi propune și pentru că trebuia să mă întorc până într-o dată anume, a doua zi dimineață plec. Am ales Tokyo. Și pentru că am ales Tokyo, ea îmi spune: "Păi dacă mergi atât de departe, mai cumpără-ți tu un bilet și mergi și mai vezi ceva." Și atunci s-a luminat cutia de pe umeri. Bali. Bali am descoperit-o când aveam vreo 16 ani - văzusem eu pe computerul meu Pentium 4 o poză cu un peisaj de vis, cu bungalows pe plajă, cu dormitoare și băi afară. Mă întrebam dacă nu intră hoți sau gângănii, dar tot mi se părea incredibil și boem. Și îmi promisesem, ba chiar scrisesem într-un carnețel, că până la 30 de ani e musai să ajung acolo. Așadar, whoaa. Cum ar fi să merg în Bali? Nu, e prea de tot. Ba de ce nu? Zis și făcut. Toată noaptea, logistică, căutat zboruri de legatură și cazare pentru Tokyo. Și așa a început totul. Apoi Bali mi-a rămas în suflet și m-am întors ca să locuiesc. Am plecat cu ultimii bani rămași, £1000.

3.    Unde e acasă?

Acasă nu e încă. Când stau mult timp departe și se întâmplă să nu-mi fie bine, mă gândesc că acasă e la Iași. Sau oricum, în România. Pentru că oamenii sunt frumoși, pentru că la piață se găsesc de toate sănătoase și pentru că prietenii se-ntâlnesc, gătesc și mănânca împreună "la cineva acasă". Dar când ajung la Iași și stau mai mult de-o lună, mă răzgândesc. Încă nu pot. Simt că abia am încercat marea cu degetul si vreau să mă arunc cu totul. Ce știu sigur acum e că acasă sunt oamenii de lângă mine. Când nu simt iubire în jur, mă usuc. Ideal ar fi să-mi găsesc "acasa" în mine, dar după cum zice un om drag mie "a găsi un partener nu e scopul meu nr.1, dar știu că e modalitatea prin care-mi pot atinge vârful mult mai ușor și mai frumos și apoi pot ferici și eu mai departe pe cei din jur." 

4.    De la cine ai furat meseria de călător?

Cred că de la tata. Sau cel puțin așa spune mama: "Mereu pe ducă. Ca taică-tu." De la mama în schimb, am luat curajul. Mama nu se dă înapoi de la nimic.

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Am întâlnit atâția oameni cu adevărat interesanți, încât simt că fac o nedreptate alegând doar unul. Așa că o să aleg doi. Melissa și Jan. Melissa are 26 de ani, e prietena mea dansatoare, din Mexic, cu o piele și un zâmbet care te stârnesc numai când o privești, care a avut cancer și căreia medicii i-au spus să renunțe la tot și să se odihnească pentru că nu mai are decât câteva luni de trăit. Și ea a spus ok, vreau să-mi fac piercing, niște tatuaje, vreau să dansez și să stau cu prietenii mei. Și au trecut așa doi ani. Și acum e bine. Bucură pe toată lumea cu energia ei pozitivă, molipsitoare. Jan în schimb, e unul dintre acei oameni care atunci când intră într-o încăpere, se face imediat remarcat. Schimbă dinamica. Mereu are ceva de povestit, e pozitiv, vesel, curios. E filmmaker cu premii, dansează, cântă din voce și chitară de te topești, face parkour, merge pe frânghie, ajută pe oricine din jurul lui. Anul trecut în toamnă a plecat într-o călătorie în Africa, apoi Indonesia, apoi India. Și s-a întors abia acum. Începutul prieteniei noastre a fost cam așa: "Bună, eu sunt Liza și acum plec acasă." "Bună, eu sunt Jan și de ce nu mai rămâi? :)". Și are doar 21 de ani. :)

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Cred că cea mai mare provocare e cea prin care trec acum. Oscilația obositoare între stabilitate și a fi pe drumuri din nou. Între mama care îmi spune să mă opresc, să-mi iau un job, să-mi cumpăr o casă și dorința de a descoperi locuri și culturi noi. După ce am văzut atâtea minunății, mi-e greu să mă mai întorc la un job pentru care dimineața m-aș trezi dând ochii peste cap. Vreau să-mi fie drag jobul meu. Vreau prin munca mea să ofer, să ajut oamenii și pământul ăsta minunat de pretutindeni.

7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Nu prea este o zi obișnuită în viața mea. Parcursul zilelor mele depinde de locul în care sunt. Există însă niște constante. Îmi place să mă trezesc devreme. 6-7. Beau o cană cu apă caldă și lămâie pe stomacul gol. Apoi mănânc și rulez News Feed-ul. Am atâția oameni interesanți, încât nu simt că "a sta pe Facebook" e un pericol - ba uneori, când nu am timp să intru, mă gândesc la ce am ratat. Și apoi mă gândesc la ce aș putea face interesant sau productiv în ziua respectivă și mă apuc să fac. Ador să stau afară. Îmi place să aflu ceva nou în fiecare zi. Alteori însă, mă gândesc. Pot să stau "still", pe gânduri, câteva ore bune și nici nu-mi dau seama când trece timpul. Mă gândesc la ce-aș putea face, la ce fac și ce nu fac, la ce n-am făcut și aș fi putut face și tot așa. Uneori scriu. Seara, dacă nu văd prieteni, mă uit la filme.

 8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Colțuri ascunse din lume. Bali e în top. Padangbai - o plajă mică cu nisip alb și două familii care servesc un pește proaspăt delicios, în două "restaurante" construite din lemn și stuf. În Amed e plajă cu nisip negru și în unele nopți este plankton. Am prins și eu una și am înnotat goală. Era și lună plină . Ar mai fi Vulcanul Batur, tot în Bali și Muntele Sinai în Egipt. În ciuda așteptărilor (și alor mele), nu cred că pot să aleg între liniștea din Bali și zăpăceala de la Napoli .

9.    Care e stitlul tău de călătorie?

Stilul meu de călătorie e simplu, intuitiv. Simt să mă duc într-un loc? Am plecat. Nu mă deranjează să cutreier singură. Ba dimpotrivă, îmi fac programul după bunul plac. Bagaj puțin, fără rezervări (dacă ele nu sunt neapărat necesare - nu pleca în Tokyo fără cazare). Am încredere în oameni. Stau cu localnici, cu necunoscuți, îi iau la întrebări. La piețe găsești cea mai bună mâncare. Și cea mai ieftină.

10. Ce citești?

Citesc recomandări ale oamenilor dragi. Jurnale de călătorie (uimitor), biografii, psihologie, autori români pe care mi se părea plictisitor să-i citesc în gimnaziu sau liceu.

11.    Ce-ți lipsește de acasă?

Dacă localizăm acasă la Iași, îmi lipsesc Acaju-ul cu oameni cu tot și covrigii de la Petru.

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

"Ce tare. Abia aștept." 

 13.    Vreau să fiu ca tine. De unde încep?  

Găsește un butoi plin ochi cu incertitudine și aruncă-te în el. Și apoi alege cu inima.

P.S: Liza urmează să lanseze un super blog de călătorii așa că stați cu ochii pe ea aici.

*** Femei pe Drum e un proiect amplu pe care îl găsești aici: 

http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-dubai-peru-si-uk

http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-africa-de-sud-bali-si-india-partea-ii

http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-medellin-california-si-ubud

http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-singapore-ghana-si-bali

http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-america-africa-calcutta