Gimnasio de Boxeo Rafael Trejo

Ca să ajungi din Centro Havana până în Havana Veche trebuie să te strecori prin clocotitorul labirint de carne turistică, șoferi de rablagite și recondiționate Cadillac-uri americane și companeros care vor doar un minut din timpul tău (por favor!) pentru a te emoționa cu o fantastică poveste din Perioada Specială despre lipsa valutei și a rațiilor de lapte.

Pe Cale Cuba 815, în Havana Vieja stă ascunsă o curte interioară în spatele unei mici porți de lemn și o ferestruică cu zăbrele - vegheate de unpaznic în tricou galben fosforescent, care până la venirea noastră, moțăia de voie liberă. Aici se află Școala de Box Rafael Trejo al Aire Libre.

Deși Fidel Castro a impus măsuri draconice de a aboli practicarea boxului profesionist din 1962, poporului cuban a găsit o modalitate de a se sustrage regimului astfel încât în prezent această nobilă practică a ajuns la status de sport național. Nu încă și pentru femei, dar asta e altă poveste. În ultimii ani Cuba a câștigat la Jocurile Olimpice nu mai puțin de 67 de medalii, dintre care 34 de aur fiind pe locul doi mondial după Statele Unite.

Ați ajuns prea târziu ne anunță paznicul proaspăt trezit din datoria somnului, antrenamentele încep de la 11 și durează două ore iar în plus ar trebui să vorbim cu directoreasa sălii pentru a asista la o sesiune de pregătire. 

Doña Lucia stă în spatele unui teanc de actăraie iar de după ochelarii cu ramă aurie apare un surâs funcționăresc greu de confundat. Cu ce vă pot ajuta?  Îi explicăm cum putem noi mai bine că abia am poposit în Havana, rămânem aici câteva săptămâni bune și am dori... dacă se poate... să fotografiem unul dintre antrenamentele băieților înscriși la club. Atotputernica posesoare a surâsului funcționăresc transformat acum în sclipire oportunistă își dă binecuvântarea: a doua zi începând negreșit la orele toride dinaintea prânzului (când, ne explică ea, majoritatea boxerilor aspiranți, fie elevi ,fie muncitori își termină orele de muncă sau studiu) putem să ne dăm frâu liber avântului creativ, bineînțeles în schimbul unui mic ajutor oferit stabilimentului cu pricina.

* Despre bugetul nostru pentru o lună în Cuba află toate detaliile aici: Cât te costă o lună în Cuba. În doi.

Zis și făcut.  În ziua următoare, cu obiectivele proaspăt lustruite, ne-am înființat la Escuela Trejo de Boxeo.

 Două cladiri de locuințe cu trei etaje încadrează pe lateral un spațiu modest de antrenament cu un ring prafuit în mijloc. La ferestre flutură câteva sutiene colorate și un cearșaf cândva alb, puse la uscat de dimineață, dinauntru se aud glasuri sporovăitoare de gospodine, dintr-o bucătărie se prelinge un discret miros de pește prăjit. Într-un colț stă stingher ceea ce la început mi se părea a fi un depozit de echipamente – biroul antrenorului și al managerilor de club. Pare mai repede o încropeală de după bloc a unor locatari dornici de activități extracuriculare de după orele de muncă decât un spațiu propice unor sportivi profesioniști.

În fața ringului, pe bara căruia atârnă un tricou cu NO HAY GLORIA (nu există glorie) stă Nardo Mestre Flores, antrenorul care astăzi le vorbește viitorilor boxeri despre Mike Tyson în timp ce umbra se strânge tot mai aproape de el anunțând o lungă și istovitoare zi de antrenament.

Fandări, extensii, fugă ușoară în cerc, sărituri, băieții se mișcă rapid, benzile de protecție a încheieturilor flutură deasupra mănușilor de box roase, e din ce în ce mai cald, sudoarea mi se lipește de zid, vertebrele se îndreaptă (Doamne ce departe par acum orele de sport din liceu!), mușchii se trezesc, spiritele se încing, antrenorul schimbă direcția de mers printr-un fluierat scurt.

Peste puțin timp își face apariția și Namibia Flores, singura femeie boxer din Cuba. Are o alură masculină, un mers ușor jucăuș, poartă o pereche de blugi denim și se salută afectuos cu câțiva dintre sportivi. De șapte ani se antrenează aici însă guvernul cubanez refuză să recunoască statutul de sportiv profesionist femeilor boxer, astfel că Namibia nu își va putea testa niciodată performanța la Jocurile Olimpice. Singura opțiune valabilă este să părăsească țara.

Astăzi însă e aici, îi mai încurajează pe unii, le mai arată câteva mișcări altora, râde și emană bună dispoziție.

Băieții au terminat încălzirea, se formează perechi și dansul începe. O zi buna de box.

*Echipament folosit: Nikon D810, Tamron SP 24-70mm f2.8 Di VC USD, Tamron AF-S SP 70-200mm f 2.8 Di VC USD

Fotografie: Iulian URSACHI

* Articol publicat pe www.blog.f64.ro