M-am trezit în jurul orei 3 a unei dimineți de început de septembrie, în Ernakulam. Principala intrare si stație de autobuze a cosmopilitului oraș de pe coasta Malabarului -  Kochi. Mă așteptam ca drumul dintre Mysore si capitala Keralei sa dureze cel puțin câteva ore în plus și îmi încropisem un loc de dormit mai de Doamne-ajută pe vreo 4 locuri din spatele autocarului. Șoferul ma desprinde din reveria prea-zdruncinatei odihne, anunțându-ma victorios cum că am ajuns la destinație.  Întuneric beznă, o mare de trupuri adormite te miri unde, un labirint de autocare fumegânde, șoferi de ricșă alergând bezmetic după bruma de călători picată în mijlocul autogării și eu. Eu alături de două bagaje surprinzator de ușoare după o lună de călătorii, cu vreo 9 opriri și mult prea multe atentate la omni-prezenta afecțiune a lipsei de cumpătare prin bazarele și dughenele multi aprovizionate ale Indiei.

Prima zi in Kerala mă găsește leneșă în camera de hotel de pe Jacob Road, la câțiva pași de Fort Cochin. A devenit defapt aproape o regulă ca atunci când ajung într-un loc străin mie, primele ore să le petrec în liniște și izolare, un ritual de pregatire pentru zilele ce urmează. Masaje ayurvedice, plimbări cu barca, ricșa sau scuterul în jurul orașului, vizite la sanctuare de elefanți și tigri, lecții de yoga și meditație - nimic nu mă poate convinge să părăsesc dulcea îmbrațisare a cearșafurilor albe și a adierii amețitoare a bețisoarelor de santal împânzită prin toata camera.

Într-un final, madam Jenny mă convinge să ies măcar spre seară la un spectacol ce are locla doi pași de hotel, în unul dintre numeroasele centre culturale din Kochi - Kerala Kathakali Centre. Probabil ți-ar place să ajungi cu o oră înaintea spectacolului propriu-zis, n-o să-ți pară rău, mă informează grijuliu Jenny.

Despre Kathakali m-am tot documentat de ceva vreme, însă experiența spectacolelor de teatru (inclusiv teatru de păpuși) din Jaipur si Hyderabad mă descurajaze complet: o mână de artiști autoproclamați, plictisiți si prea puțin pregatiți, cu mișcări incerte și dicție șubredă, un colector de bilete cu tarife preferențiale și un decor macabru de perdele prăfuite și lumini post amplasate m-au ținut departe de așa zisele manifestații artistice din subcontinent.

Mi-am luat așadar doza de scepticism de un braț si aparatul foto de celalalt și am purces către spectacolul de seară. Intrarea în spațiul unde are loc evenimentul e precedată de o potecă îngustă încadrată de lumânări, bețișoare parfumate și petale de trandafiri. De undeva de sus se aude tânguirea unui sitar, un bătrânel cu ochelari de Gandhi îmi ștampilează zâmbind biletul, scările de lemn scârțăie sub greutatea pașilor curioși și pe nesimțite mă trezesc în altă sferă, în alt timp, în altă stare.

E cald sau mi se pare, muzica a dispărut sau mi se pare, luminile sunt difuze, încăperea e aproape goală de spectatori si mai e aproape o oră până ce spectacolul începe. Sau a început deja?

Clinchet oriental, boare de trandafiri, Shiva și Ganesh și câteva candele ne despart de scenă. Pe două rogojini stau răspândite câteva vase de lemn pline de culori stoarse din plante, apă și pietre. Trei oameni. Trei personaje. Trei prezențe aproape imperceptibile. Încet încet dispar sub straturi indecente de culori. Mă farmecă atmosfera asta atât de intimă, atât de personală.

Pregătirea unui spectacol Kathakali are loc franc, fără cortine, fără culise, direct pe scenă în fața noastră. Un spectacol înainte de spectacol: cei trei oameni devin culori, devin personaje fantastice ale vechilor povești hinduse cuprinse in Bhagavata Purana. Pe vremuri toate acestea s-ar fi petrecut în interiorul unui templu de-a lungul unei nopți întregi, însă din rațiuni evidente, în zilele noastre asistăm la o mostră, un rezumat a ceea ce a însemnat o dată arta Kathakali.

Cei trei artiști se acoperă de culoare treptat, meticulos pentru a ne spune povestea binelui și a răului, fricii și curajului, războiului și a păcii. Cel mai tânăr dintre ei se ocupă de machiajul celui mai în vârstă. Povestea din seara asta ne vorbește despre demonul Nakrathundi, care îndragostindu-se până peste cap de Jayanthan, progenitura zeului Raiului - Indra, se transformă într-o minunată creatură feminină ce își încearcă farmecele asupra castității acestuia.

Cu o dedicație aproape maternă, tânărul îi aplică machiajul verde și solzii albi celuia care se pare că moțaie de plăcere și care defapt a adormit de-a binelea sub mâinile tandre ale viitoarei ispite demonice ce va lua viață în curând pe scenă. În spatele lor, al treilea actor și-a pictat o sprânceană galbenă și sceptică. El e nevoit să se machieze singur.

În timp ce machiajul e pe sfârșite, luminile sunt și mai difuze, pe scenă apare povestitorul care ne spune câte ceva despre tehnicile ce urmează să se desfășoare pe scenă și cum în timpul unui spectacol Kathakali nu se face uz de replici ci mai degrabă de limbajul corpului subliniat prin mimica feței șigesturi complicate ale mâinilor numite mudras in sanskrită.

Muzica prinde viață sub bătăile ritmice ale celor doi percuționiști din colțul stâng al scenei, iar ochii conturați de negru ai primadonei diabolice se mișcă sincron alături de fiecare sunet în parte. Există 9 tipuri de emoții ce pot fi exprimate exclusiv cu ajutorul ochilor, a sprâncenelor și a gurii într-un spectacol Kathakali: iubire, sarcasm, tristețe, furie, eroism, frică, repulsie, mirare și pace.

Urmează un moment de rugăciune și meditație și povestitorul anunță începutul spectacolului printr-o scurtă melodie cântată în sanskrită, acompaniată de tobe și clopoței.

Abandonez toate prejudecățile și asist înmărmurită la măiestria expresivității artiștilor Kathakali. Un dans al ochilor, o luptă a simțurilor, o lecție a artei hinduse încă vie în țara lui Dumnezeu, Kerala.

Presimt că voi rămâne o vreme aici. În sud, unde culoarea sfidează natura, unde fantasticul înlocuiește banalul, unde arta pulsează vie, unde magia te îmbie în larg.

*Articol publicat pe www.imparatortravel.ro