Femei pe drum. De la Camino de Santiago la workaway in Brazilia

Madalina Hâncu

Locație curentă: Brazilia

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

De curând am încetat să îmi caut o definiție, sunt proiectul meu personal în devenire și descoperire și, cumva, asta îmi ocupă tot timpul. Sunt pe drum, la propriu și la figurat. 

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Începutul poveștii mele pe drum e fix pe drum, bătând la pas Camino de Santiago. În urmă cu doi ani eram într-un film foarte prost, cu studiile la zi, nu-mi mai profesam meseria cu pasiune și din toată inima, cu toate angoasele up to date, băltind în nefericirile confortabile şi cotidiene, iară chestia asta pentru sufletul meu era ca șmirghelul pe piele, zi de zi. Și am apăsat, ctrl-alt-del, insistent. 

Într-o zi, pe drum, am spus-o pur și simplu, răspicat “sufletul meu e nomad” și din momentul ăla nu am mai putut să o ascund sub preș, am simțit că respir din nou și revin la viață, mi-am dat seama că îmi era sete să explorez, că vreau să simt lumea prin toți porii, că vreau să-i cuprind zările în drumurile mele, să-i văd nuanțele și să-i ascult poveștile. 

3. Unde e acasă?

Acasă poate fi oriunde și nicăieri în același timp. Pentru mine acasă a fost în multe locuri până mi-am dat seama că numitorul comun al acelor locuri eram eu și modul în care procesam și integram experiența. Acasă e cu mine tot timpul, conceptual are strâns legătură cu energia pe care o aduc eu unui loc, e modul în care contribui eu la conturarea unui mediu oarecare în termeni de acasă, familiar, plăcut, primitor.

4. De la cine ai furat meseria de călător?

O am spiralată foarte basic în ADN, e cu mine dintotdeauna, îmi amintesc clar, copil fiind știam că într-o bună zi o să plec departe, atunci era doar o chestiune de timp. Apoi au venit poveștile, cărțile, filmele, blogurile care au potențat și mi-au apăsat constant butoanele. De fiecare dată când eram martoră la povestea de drum a altcuiva, tot de atîtea ori îmi spuneam “vreau și eu”, nu mă simțeam împăcată cu poziția de simplu spectator. 

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum? 

Din punctul ăsta de vedere drumul este un spectacol continuu și fiecare este cel mai interesant în modul lui particular, fiecare om este un univers nemărginit, ca un caleidoscop care-ți dansează în fața ochilor cu un număr infinit de combinații posibile. E fascinant, suntem alcătuiți din aceleași mici frânturi colorate, diferiți și asemănători în același timp, în funcție de mișcări imperceptibile ale emoționalului nostru, fiecare cu cântecul lui. 

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Clar, plecarea. Pentru mine a fost lungă, agonizantă, a presupus desprinderea în slow motion a tot felul de atașamente, unele pe care nici nu le conștientizam. În teorie, hotărârea o dată luată, ai senzația ca ai sărit pârleazul, în practică, pârleazul ți se cască cât ditamai hăul sub picioare și ai impresia că te arunci în gol. Vârtejul afectiv m-a purtat timp de două luni într-un roller-coaster amețitor, gol în stomac, emoții sufocante la propriu, mă trezeam cu toracele blocat într-un inspir sec care nu se mai întâmpla, au fost  momente în care a trebuit să-mi zic cu voce tare să respir și a trebuit să privesc în față emoția fiecărei persoane legată de plecarea mea, a trebuit să-mi iau rămas bun zilnic de la câte cineva, am trăit cu senzația că, dacă mai trebuie să spun la revedere cuiva, o să mă sparg, la propriu, în cioburi, pe podea.
Da, sunt în continuare completă și la foarte scurt timp, uitându-mă în urmă am zâmbit a “e bine, nu regret nimic”.

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Primele ore sunt copy-paste, mă trezesc foarte devreme natural, îmi fixez o intenție pentru întreaga zi, insist să am o rutină cu sport și meditație. Iar din punctul ăsta lucrurile pot evolua foarte diferit, de la permacultură până la a oferi un curs de frământat și copt pâine în cadrul unui event experențial, cu momente care mă forțează să fiu creativă sau pur și simplu să explorez. 

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care îți e cel mai drag?


Consider că aventura de-abia începe și că am foarte multe de descoperit, până acum Myanmar în urmă cu  șapte ani a fost mind-blowing la nivel de repere culturale. Coasta de nord a Spaniei mi-a dezvăluit cărări tăinuite, pe țărm, care mi-au oferit privilegiul de a fi singură, eu și oceanul, valurile și vântul trecând prin mine spre nesfârșit și necunoscut. Brazilia atât de familiară, primitoare, colorată with a joyful vibe și totuși with a twist, cu sunete noi și arome exotice. 
Cel mai drag probabil va rămâne mereu dealul molcom unduit de la Dorna Candrenilor, de la poalele Oușorului. 

9. Care e stilul tău de călătorie?

Complet non turistic, ritmul depinde strict de mood, îmi place să fiu cât mai aproape de ce presupune a fi de-al locului; în momentul de față voluntariatul și experiențele tip workaway cuprind ingredientele potrivite. Nu caut să vizitez obiectivele sau atracțiile țării, îmi place să simt colțul de lume în care sunt, să fiu în mijlocul localnicilor, la ei în casă, să muncesc cot la cot cu ei, să le ascult poveștile.  Cât stau și când plec, nu prea știu, planurile sunt fluide. 

10. Ce citești?

În ultimul timp și în general cărți de călătorie, psihologie și chestii care mă îmbogățesc cumva. Acum și în particular, Women who run with the wolves, Maiden Voyage, Book of Bread, The Mirror of Yoga.

11. Ce-ți lipsește de acasă? 

Prietenii, oamenii dragi și micile gesturi pe care ni le împărtășeam. 


12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi, ce mi-ai fi zis?

Cinci ani pare foarte departe, m-am uitat peste fotografii, ca să revin oarecum în timp. Ți-aș fi zâmbit timid și încurcat, n-aș fi avut tupeul să-ți zic că fabulezi.

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Ascultă-ți inima, urmează-ți inima, mereu, restul va veni firesc, pe drum.