The Splendid You

Am început să simt. Răspunsul la întrebarea “Tu ce vrei?” a venit ca o briză de mare caldă și sărată: să fiu iubită. Și toată această dorință mi-a adus numai suferință. Suferință că oamenii nu mi-o pot oferi când și cum vreau. Suferință că asta e condiția umană. Nu vei fi iubit de cine vrei, cum vrei, cât vrei. Aici e rezistența. Aici e sâmburele aruncat. Aici e furia. Aici sunt eu. Aici e mintea mea. Peste straturile mele de ignoranță. Pot să mă blamez. Și apoi pot să mă iert. Și să accept. Că NU VOI FI IUBITĂ. Și în momentul în care accept asta nu voi mai face absolut nimic pentru a o obține. Nu voi mai încerca să-i fac pe ALȚII SĂ MĂ IUBEASCĂ. Nu am să mai încerc să fiu altfel pentru a fi iubită. Altfel e falsitatea care contribuie la ignoranță. La stratul care îmi acoperă esența. La jocul de fum și oglinzi. 

Copilul din mine vrea. El crede ca are nevoie să fie iubit de c i n e v a. Pentru că e facil și iți oferă încredere că ești/meriți să fii iubit. Ești bun, frumos, universal acceptat. Că asta e ceea ce se iubește. În general. Divinitatea pe care nu o vezi în tine. Care e acoperită de durerea separării. A ta - de tine. Pentru că tu.ești.tot. Și tot universul stă cuminte înăuntrul tău. Înțelege te rog, rămân fără mijloace să-ți mai explic asta. Știu că e greu.  E greu să fii mic și să înțelegi asta. E greu să ai 15 ani și să înțelegi asta. E greu azi să înțelegi asta. Dar I just fucking got it. Mă uit la mine și văd un om întreg. Înțeleg că imperfecțiunile îl fac să fie cine este. Că iubirea nu înseamnă atașamentul de lumină. Stă și în înțelegerea întunericului. Dar nu e DOAR întuneric. Dacă ai răbdare să descoperi you are in for a big surprise. Interconectivitatea a tot ceea ce ești tu te face demn de iubire infinită. Și ești. The splendid YOU.