Viața într-o valiză

Pe Aeroportul Henri Coandă din București sunt numai scaune separate cu mânere de metal rece și inconfortabil. Undeva la primul etaj pasagerii de cursă lungă așteaptă amorțiți următorul zbor. Dorm dusă. Mai sunt șase ore până ce decolează cursa mea spre Moscova. Sau cel puțin așa mă informase cu o zi înainte centralista de la Paravion.

Mi se face foame, mi se face frig. Trebuie să mă trezesc. Bine că vine P să ne luăm cum se cuvine rămas bun, ca de fiecare dată când plec departe în lume. Un obicei care mă liniștește și mă pregătește pentru luni fără vreo față cunoscută pe aproape. Eu mănânc o salată impersonală și supraestimată de aeroport și el fumează. Mă bucur că ai venit – mă bucur că pleci. Sictir! Te pup, pa!

Pășesc calm către ghișeul de check-in. Toate sunt în regulă, bagajul e ușor, da am luat și încărcatorul de telefon și cardul și telefonul de rezervă, viza e în termen, mi-am închis conturile de acasă, am scos bornele de la bateria mașinii și am aruncat mâncarea veche din frigider. Trebuie doar să mă urc în avion.

Mai e jumătate de oră până la îmbarcare. Două doamne îmblănite din cap până în picioare, cu câte două bagaje gigant schimbă amabilități cu agentul de îmbarcare. În jurul lui stau în picioare, severi, trei alți colegi: dă print, ai pus cartoanele în imprimantă? acum lipește eticheta de transfer. Zâmbesc, ce bine că nu mai sunt în training!

Dacă îmi spuneai acum două luni că anul ăsta mă întorc în India să scriu o carte despre viața pe drum aș fi râs cu poftă. Sigur, sigur ar fi minunat, dar eu am un job de la 9:30 la 18 punct, poate mă stabilesc și eu în sfârșit la casa mea, uite ce colegi draguți am, și ei au credite la mașină, apartament, smartphone, minilaptop, asigurare de sănătate privată și teambuilding-uri desăvârșite. Poate nu ar fi chiar o idee rea să încerc și eu asta ceva timp? Ce pot pierde?

Pe George de la: Suplimentul de Cultura, FiLit, Radio Iasi, Radio Hit, TeleM îl știam mai mult de pe facebook. Aveam câteva texte despre Cuba și am considerat de bun augur să stric o întrebare: hey, te interesează materialul ăsta? Cât ai spune Havana, George mi-a răspuns: bineînțeles.

O zi bună de box scrisă de mine și ilustrată de Iulian a vazut tiparul câteva săptămâni mai târziu. Și așa mi s-a urat bine-ai venit în echipa Suplimentului de Cultură.

Ce a urmat între momentul ăsta și clipa de acum, la Raj Hotel în Paharganj, New Delhi avea să-mi schimbe cursul anului definitiv: Polirom vrea să te publice, demisia spontană de la jobul de viitor în achiziții internaționale, mailuri, mesaje, telefone și întâlniri cu prieteni, curioși, sponsori și ori-cine ar putea fi interesat de aventurile mele, de ce vreau și ce pot să fac, multe refuzuri politicoase și câteva mâini generoase.

Așadar se pleacă în India.

Am adunat cum-ne-cum bani îndeajuns pentru un bilet de plecare și câteva săptămâni pe drum. Știu, sunt convinsă că va fi bine. Cumva. În cele din urmă.

Plină de încredere înmânez pașaportul agentului învățăcel. Zâmbim, mai sunt 25 de minute până se închide check-in-ul, nici o grijă pe pământ. Până ce... Bilet de întoarcere aveți? Po...poftim? Nu domnule, că nu știu cât stau, unde, ce fac, de unde și când plec. Ne pare rău, nu vă putem îmbarca fără biletul de întoarcere. Încerc să-mi păstrez calmul, să apelez la logică, la evenimentele care m-au adus aici, la dosarul de viza, la lejeritatea cu care am pășit spre ghișeu.

Am o rezervare pe mail, vine soluția care să mă scoată din impas. Domnișoară, nu înțelegeți. Biletul trebuie să fie emis. Definitiv, plătit, nerambursabil, inviolabil, irevocabil, absolut, în fine care să dovedească că nu care cumva aș rămâne definitiv pe plaiurile hinduse.

Cum aș putea să-i explic că fiecare argint e drămuit, planificat și socotit pentru zilele când ochii mei vor vedea, mâinile mele vor scrie și mintea mea va fabula fabuloasele întâmplări de pe subcontinent? Că asta e mica mea scăpare, că nu am la ce să mă întorc și nici dacă aș vrea nu aș putea.

Agentul fără experiență empatizează cu tremurul pașaportului meu proaspăt respins. Supervizoarea lui e de neclintit. Asta vine cu experiența.

Dau un telefon. Zece minute mai târziu, bagajele mele sunt etichetate, echipajul din spatele ghișeului e mulțumit, eu am mai slabit 3 kile. Mulțumesc P! Să ne vedem cu bine.

Călătorie plăcută și nu uitați că aveți fix 50 de minute de debarcat, intrat și ieșit din Rusia mai departe către destinația finală!

Deși n-am ajuns încă simt că aventura mea a început demult.

Azi sunt in Delhi, mâine voi fi în Shimla. Manuscrisul cărții trebuie predat pe 1 martie 2016. Cartea (titlul e cu siguranța ultima linie pe care o voi scrie aici) va face ochii mari în mai 2016. Dă vina pe Polirom pentru asta.

CE ÎNSEAMNĂ ASTA?

Înseamnă că tu poți face parte din aventura mea. Înseamnă că datorită ție prima mea carte va fi posibilă. Înseamnă că și alții ca mine și ca tine vor avea un motiv în plus să-și urmeze visele.

Călătoresc. Scriu. Dorm. Mănânc. Mă deplasez. Fac o bucurie cuiva.

Asta înseamnă în jur de 1100 euro/lună. Trei luni.

MAI EXACT

Bilete de tren, autobuze, camere care se închid, permise speciale către zone mai greu accesibile și ... TIMP. E ceea ce îmi trebuie pentru a duce la bun sfârsit ceea ce am început.

CE PRIMEȘTI?

Oricât poți –un mare mulțumesc și o vedere de pe drum

50 euro – cartea semnată imediat ce iese din tipar

100 euro – cartea semnată, o vedere de pe unde voi fi eu în India iar numele tău a aparea pe coperta interioară a primei ediții din 2016

*Nu uita să-mi trimiți adresa la care vrei să ajungă cartea poștală ori pe facebook ori pe mail la desiree.aapl [at] gmail.com

** E binevenit și doar să dai mai departe povestea.

CUM?

La UNICREDIT TIRIAC BANK

Euro: RO18 BACX 0000 0006 2680 4002

Lei: RO72 BACX 0000 0006 2680 4000

Titular: DESIREE HALASEH

„Let us rise and be thankful, for if we didn’t learn a lot today, at least we learned a little, and if we didn’t learn a little, at least we didn’t get sick, and if we got sick, at least we didn’t die, so let us all be thankful.”

Mulțumesc!

Fotografie, 4 decembrie, New Delhi: Nimit Nigam

UPDATE: Campania de crowdfunding a luat sfârșit. Cartea s-a scris. Un călător proaspăt întors de pe drum vă mulțumește vouă, celor care au spus, da, fata asta poate să trăiască după regulile ei, cu nebuniile și așa da-urile de rigoare.

Așadar 3 luni jumate pe drum plus jurnalul de călătorie au fost posibile numai și numai cu sprijinul acestor oameni:Elena Ursachi, Arina Ursachi, Mihaela Cloșcă, Delia Raluca, Mihaela Voda, M.A.E Ursu, Bic, Camelia Dascălu, Adriana Murariu, Coculeana Savin, Ernesto Carpintieri, L, Bogdan Surdu, Bogdan Băianu, Mihaela Ciobanu, Ilona Corfu, Răzvan Macovei, ghida multi călătorită Cristina Dăuș, Peter Schmidts și dragului meu Iulian Ursachi.

Plus: firmele 1001 Adventures, Top Lubricants, Rotherma, Tehno Steel LBR, Deputat Viorel  Blăjuț.

Dhanyavad!