4:30 am. Sună alarma. Hai că-i bună! O lăsăm pe mâine, te rooog, nu sunt deloc în stare de cățărat munți azi. Am stat până târziu aseară cu Ilona, Cuba Libre, jazz, doi ani de Meru și așa mai departe...

Dar nu e scăpare. GoPro-ul așteaptă cuminte în buzunarul din față al unui rucsac nou-nouț pe care l-am pregătit de aseară cu de toate: un maieu alb, o bluză cu gât, manuși, șalul palestinian, briceagul Victorinox, un săpun mic, pasta de dinți cu argilă și periuța mică, două perechi de șosete și un short. În total puțin peste un kil pentru două zile pe traseul Iași-Durau-Cabana Dochia și retur.

Îmi place să călătoresc light. Nu prea îmi place să-mi fac planuri, să mă trezesc dimineața înainte de 7, să vorbesc sau să fiu într-o bună dispoziție până la cel puțin 8. Doar dacă schimb România pe Togo, patul de acasă pe rogojina de sub mango și pe Iulian cu Ina. În rest, te rooooog hai să mai dormim un pic numa...!

Dar nu. E bătut în cuie și basta. Mă târâi ca un zombie orb până la baie, mă rostogolesc în reluare până la frigider, aievea cineva mă întreabă de baterii, încărcătoare, carduri, portofele, acte, mâncare. Nu înțeleg nimic dar aprob întru-totul. Dumnezeu cu mila, ne-om descurca noi cumva!

Alimentăm, rulăm, cântăm, avem doar 3 ore până la Durău via Pașcani, unde facem cum facem și dăm nas în nas cu mașina poliției și girofarul aferent. Prima abatere, una alta, mai zâmbim tâmp dar azi litera de lege nu poate fi încălcată. Buun! Mai departe mai ușor cu avântul pioneresc, avem o limită de viteză de respectat, Toaca oricum nu pleacă nicăieri.

La 9:30 dimineața parcarea Hotelului Bradul e goală iar intrarea în Parcul Național Ceahlău e la câțiva zeci de metri. Ne schimbăm rapid, luăm un mic dejun frugal pe fugă, parcăm regulamentar pe lângă hotel și începem ascensiunea.

*Pe care o poți urmări pas cu pas aici: Explore Ceahlău with GoPro HERO 3 (video)

Prima oprire din traseul de pe banda roșie o facem după o oră la Cabana Fântânele. Depășisem victorios un cuplu ce aburca lent, în pantofi de stradă, blugi și capul plecat înspre fața mereu zâmbitoare a telefonului mobil și care se oprea din loc în loc pentru a imortaliza digital efemerele clipe cuceritoare ale depășirii câtorva zeci de alți metri.

Tihna primului ceai fierbinte de dimineața e scurt intreruptă de sosirea unui grup săltăreț de flăcăi de peste Prut ce sărbătoreau activ apropierea termenului de expirare a scurtei burlăcii din viața celui mai fericit dintre ei.

Trag aer în piept și mă bucur că spre deosebire de anul trecut când îmi tremurau genunchii la oprirea de la Fântânele (1220m) - de data asta pot privi cu speranță în sus către următoarea oprire La Morminte (1470m). Îți spun și de ce: un an de pedalat ba un Pegas fără viteze, ba un MTB cu scaun de fier downhill prin văile Cubei de est, ba din Trinidad până la Boca și plajele ei caraibiene, ba cu primul meu MTB potrivit în sfârșit greutății și înălțimii mele din Iași și până la granița cu Republica Moldovei și înapoi.

Traseul pe bandă roșie către Vârful Toaca nu e cel mai greu însă nici cel mai ușor. Cu o diferența de nivel de 950 m poate da de furcă chiar și celui mai pregătit munțoman pe părțile mai abrupte. Însă cum am învățat mai deunăzi la școala – cheia marilor succese, pauzele... știi refrenul nu?

Noi doi și un câine – cum am aflat că e normal să urci Ceahlăul – am pornit ușor-ușor la deal și cu prima ocazie de a ne cățăra pe o stâncă n-am stat pe gânduri. Curmătura La Morminte nu ne-a dat prea mult de furcă și după câteva întinderi, insuflări-expirări-ai grija unde pui piciorul – puteam admira cât de mic s-a făcut Durăul.

Trecem de la vară la iarnă și invers pe nesimțite. Luăm o pauză de soare și bronz sub Cușma Dorobanțului la 1600 m altitudine. Tragem de noi și de dulăul negru să ne urnim mai departe.

După Stânca Panaghia (1176m) drumul o ia pe ocolite la stânga, bocancii ni se afundă în zăpadă, câinele răsuflă greu, aburul ne umple gurile, nu mai vorbim, orice dram de energie e vital.

De oboseală sau poate din pricina lipsei de apă ni se năzare o călăuză în persoana patrupedului care adulmecă drumul cel mai scurt către amăgitoarea Toacă. Indicatoarele ne înșeală oscilând între 3 și 2 ore la fiecare sută de metri, de fiecare dată mai mult, am senzația că Vârful ăsta s-a transformat pe nesimțite în Fata Morgana...

Ce s-a întamplat după, citiți cu luare aminte aici: Aventurile lui GoPro pe Ceahlău de jos până sus dintr-o suflare.