Femei pe drum – Când « acasă » este rucsacul de pe umerii tăi ce iți poartă cortul și toate avuțiile

Cristina Podocea

Locație curentă: România

1. Cine ești și cu ce te ocupi? 

Cred ca la intrebarea asta imi este cel mai greu sa raspund. E greu sa te mai definesti cand schimbi constant sistemul de referinta. Sunt Cristina, si sunt nomada, momentan. 

In trecut am lucrat in corporatii si institutii europene. Acum scriu, ma implic in activitati umanitare si urc pe munte. 

Acum lucrez la doua proiecte: unul foarte personal, “Descopera Himalaya”, prin care vreau sa prezint povesti de acolo oamenilor, sa incerc sa demontez niste prejudecati si sa ii ajut sa ajunga acolo printr-un prieten nepalez care are o agentie de turism. 

Celalalt este un proiect EduCaB Romania, prin care vrem sa ducem carti in cateva cabane din Carpati si sa realizam acolo colturi de lectura. Cred ca si cartea ta s-ar putea potrivi foarte bine acolo ;). 

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e: 

Inceputul e intr-o gara din Italia, dupa o zi in care am mers enorm de mult prin Roma, cu bani doar de o felie de pizza si o inghetata. Ma urcam intr-un tren de noapte care avea sa ma duca departe, in Sicilia, la o scoala de vara. Eram singura, fara bani, fara sa cunosc limba, aveam vreo 19 ani si eram extrem de fericita! In sfarsit calatoream! 

Nu consider ca “am plecat din Romania” ci, mai degraba, ca am ales sa ma duc si in alte parti. Nu a fost o fuga. Eu mi-am dorit intotdeauna sa calatoresc, dar nu la modul turistic, ci sa locuiesc in alte locuri. Sa le descopar. Prima data am plecat la master, in Franta, la care visam din clasa 1, cu bursa Erasmus, apoi cu o alta bursa. Am fost indragostita de Franta si de limba franceza. Si acum am o dragoste aparte pentru tot ce inseamna cultura franceza. 

Am revenit in tara vreo 3 ani si apoi am plecat la Bruxelles, pentru un job la Comisia Europeana si pentru ca deja mi se parea ca am stat prea mult intr-un singur loc. Apoi, am lasat jobul pentru iubire, si m-am mutat in Spania, la prietenul meu.

Impreuna cu el am decis sa plecam in lume. As putea spune ca asa a inceput, cu adevarat, povestea mea pe drum. Trebuia sa ne intoarcem dupa o luna dar, lucrurile nu au mers intre noi, asa ca eu am decis sa raman in Asia. Nu ma mai lega nimic de Europa in momentul ala. 

3. Unde e acasă? 

Pe malul lacului din Pokhara, intr-o zi de iulie musonica, cu un soare covarsitor si nori peste fruntile muntilor din jur; cu barci colorate, ce se leagana lenes langa tarm. 

Intr-o casa de oaspeti, pe la 4000 de m, unde miroase a fum de soba si oua prajite. Pe geam se vad aproape muntii acoperiti de zapada. Imi beau ceaiul negru cu lapte si imi exersez putinele cuvinte stiute in nepaleza cu o fetita tunsa baieteste, cu obrajii rosii si ochi de tibetan.

Pe stradutele din Bruxelles, unde mereu ma pierd cascand gura la arhitectura burgheza a caselor si admirand gradinile pline de flori si plante, ca doar udate sunt din plin, cam 300 de zile pe an. 

Acasa sunt momente si sunt senzatii si sunt oameni, mai putin locuri. E greu sa mai definesti un “acasa” cand ai locuit in vreo 6 tari pe 2 continente. 

4. De la cine ai furat meseria de călător? 

Este o meserie? Eu un cred ca am furat-o de la nimeni. Asa m-am nascut. Cred ca asta trebuie sa o ai in sange. Mereu am simtit ca eu nu sunt “normala” pentru ca ma ingrozea ideea de a ma aseza undeva, pentru totdeauna. Pana cand sa imi iau anul asta sabatic si sa calatoresc “cu traista-n bat”, m-am simtit mereu inadecvata. Apoi, anul asta, am cunoscut oameni la fel ca mine, oameni care pur si simplu un pot sa isi petreaca toata viata intr-un singur loc, oameni care nu vad calatoriile ca pe ceva extraordinar, ci ca pe ceva firesc. Pentru prima oara am simtit ca nu mai sunt eu nebuna.

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum? 

Am intalnit atat de multi! E greu sa aleg unul singur. Am intalnit un baiat incredibil de inteligent care s-a vindecat de depresie cu meditatie. Un catarator care mi-a povestit despre cum a fost singurul supravietuitor al unui accident aviatic. O romanca zapacita care a petrecut vreo luna prin jungla indoneziana.  Si, recent, un roman care organizeaza un festival de scurt metraje in sate din Nepal. 

Cred ca asta e mare parte din frumusetea calatoriilor : esti expus la povestile inedite a sute de oameni. 

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume? 

Cand bunica mea, care imi era foarte draga, a facut un atac cerebral, eram in Thailanda, inconjurata de un grup de oameni foarte faini, dar care ma cunosteau de 3 zile. Nu aveam pe nimeni apropiat, drag, langa mine, fizic. Am stat pe plaja, singura, si m-am intrebat ce rost are toata aventura asta daca oamenii carora le pasa de mine, nu sunt langa mine.  

Asta ar fi cea mai mare provocare: sa ai oamenii dragi aproape in momentele dificile.  

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta? 

Cum vreau eu. Este o bogatie de necrezut sa ai libertatea de a alege exact cum sa iti petreci timpul. Daca sunt pe munte, ziua incepe foarte devreme, cand se lumineaza (sau chiar inainte) si continua cu mult efort fizic, intrebari de genul « de ce fac asta? », culmineaza cu bucuria enorma data de privelisti si se termina franta in pat (sau sacul de dormit). 

Daca sunt acasa, ma trezesc natural – nu imi mai pun alarma si cred ca e cea mai mare bucurie a mea. Citesc vreo jumatate de ora sau o ora (de obicei articole de pe Medium), fac un mic dejun copios si apoi ma apuc sa muncesc: scriu, caut oportunitati, dezvolt proiecte si colaborari. 

Spre dupa-amiaza/seara ies pe afara: sa ma plimb cu bicicleta, sa alerg, sa ma plimb in natura. Am nevoie de sport si natura in viata mea in fiecare zi. 

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag? 

Am descoperit muntii din Japonia, au si ei Alpii lor. Pana sa ajung acolo stiam doar despre Fuji. Dar in Japonia sunt mai multe lanturi muntoase. Alpii lor au varfuri destul de dificile, ce depasesc 3000m. Tot in Japonia am descoperit si o ruta de pelerinaj, a doua din lume care este Patrimoniu UNESCO (dupa Camino de Santiago): Kumano Kodo. O ruta prin niste paduri mistice, presarata cu porti si temple. 

In Noua Zeelanda am ajuns prin zona de Fiorduri. Este extrem de salbatica si foarte putini oameni ajung acolo. Eu am avut norocul sa fac voluntariat pe o barca cu o echipa de geologi si am aflat ca e unul dintre putinele locuri din lume unde roca foarte veche este expusa (se afla aproape de suprafata scoartei) si poate fi prelevata si analizata pentru a stabili varsta planetei. 

Dintre toate, insa, Nepalul imi este cel mai drag. Am petrecut acolo mai bine de 6 luni in ultimul an si m-am indragostit de oameni si, mai ales, de Himalaya. De aici si ideea de face proiectul Descopera Himalaya. Inca mai am mult de descoperit eu insami, insa, din locurile pe care le-am vazut pana acum mi-au ramas in suflet cele din regiunea Langtang, cea mai afectata de cutremur in 2015. Turistii sunt mai putini in zona, si regasesti, inca, ospitalitatea nepaleza. E minunat. Poti merge cu cortul si poti campa pe vai unde pasc caii salbatici, inconjurat de ghetari si munti ametitor de inalti.  

9. Care e stitlul tău de călătorie? 

Cu rucsacul in spate. Amuzant e ca, acum cativa ani, nu imi imaginam ca as putea sa calatoresc asa. Mi se parea ca nu e pentru mine stilul asta de “backpacker”. Credeam ca este pentru hipioti. Niste prejudecati stupide, ca toate cele bazate pe necunoastere. Acum, nu ma mai vad carand un troller dupa mine si platind o avere pe cazare. 

Imi place mult sa dorm la cort si inca si mai mult la oameni acasa. Am folosit mult comunitatea de « couchsurfing » si ca gazda si ca oaspete, si e minunat. Asa ajungi sa cunosti locul si sa asculti povesti nebanuite. 

Imi place si sa fac autostopul, sa merg cu trenul, autobuzul sau cu bicicleta. Tot ce ma face sa ma contopesc cat mai mult cu viata locala ma atrage. Nu vreau sa « vizitez » locuri ci sa « traiesc » acolo. 

In plus, imi aleg destinatiile dupa posibilitatile de a face ture in natura sau pe munte. Deja de multa vreme nu mai calatoresc ca sa vad orase sau tari ci frumuseti ale naturii. Ma duc acolo unde sunt munti de urcat sau rute lungi de facut la picior. 

10. Ce citești? 

Medium.Com Din pacate nu imi fac suficient timp pentru a citi carti. In general, citesc carti de aventura sau de filosofie buddhista. Acum citesc « Shantaram » si «Arta de a fi fericit » a lui Dalai Lama. Mai nou, ma pasioneaza literatura de calatorie romaneasca. Nu este foarte bine dezvoltata, insa sunt bucuroasa sa vad ca incep sa iasa tot mai multe carti ale aventurierilor contemporani romani, cum este si cartea ta. 

11. Ce-ți lipsește de acasă? 

Vinul si branza ! In Asia vinul e absolut oribil. Nu poate fi baut. Iar cultura branzeturilor inexistenta. Iar eu ador branza! Am fost incantata sa gasesc branza de Nak (femela Yak-lui) in Himalaya. Este scumputa, cam 15 dolari pe kilogram, dar extrem de buna. 

12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis? 

Nu as fi crezut nici o secunda ca va fi asa. Acum 5 ani ma maritasem, cu cineva care nu iubeste deloc calatoriile si sportul, si nu isi imagina viata cu “casa in spate”. Ma mutam la Bruxelles la un job birocratic si foarte confortabil, din care oamenii, de obicei, ies la pensie. 

Cam tot acum 5 ani ma si separam si, de atunci, viata mea a luat-o intr-o directie total diferita si neasteptata. 

De calatorit, am calatorit mereu, insa un mi-am imaginat vreodata ca o voi face full-time, fara un plan precis, cu rucsacul in spate si fara un itinerariu prestabilit. 

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Fiecare trebuie sa isi urmeze propriul drum si, mai ales, propriile vise. Nu trebuie sa vrei sa fii ca altcineva. Dar, daca iti doresti sa calatoresti, fa-o ! Nici eu nu stiam cum, nu aveam bani, nu mai fusesem plecata nici in tabere…dar imi doream. Solutii se gasesc : burse, voluntariat, calatorit pe foarte putini bani facand autostopul si stand la cort sau in gazda la oameni. 

Cred ca trebuie sa incepi din interiorul tau. Pentru ca trebuie sa stii in primul rand ce iti doresti. Altfel, in momentele grele, vei fi descurajat. Sa fii mereu pe drumuri nu e usor : inseamna multa nesiguratanta, instabilitate, stres, efort. Uneori nu stii unde vei ajunge si unde vei dormi in seara respectiva. Iar daca asta se intampla zi de zi, devine o corvoada greu de suportat daca un stii de ce faci asta. Dar daca e visul tau, atunci vei trece peste greutati si vei gasi mereu resurse in tine pentru a continua. Si vei simti mai multa bucurie decat oboseala, stres si griji.

*CITEȘTE TOATE PĂRȚILE PROIECTULUI #FEMEIPEDRUM AICI.