Femei pe drum. Acasă în Tanzania și alte călătorii interioare

Mihaela Mursa

Locație curentă: România

1.    Cine ești și cu ce te ocupi?

Sunt un simplu om, a cărui existență e plină de încercări, reușite, lecții, mai multe întrebări decât răspunsuri, o paletă plină de trăiri și emoții, cu sufletul plin de amprentele altor simpli oameni. Sunt femeie și încă descopăr meandrele acestui cadou; sunt adult, cu o grijă deosebită față de copilul din interior. Sunt absolventă de farmacie, momentan rezident în același domeniu, însă fără nicio dorință reală de a lucra în domeniu, în schimb sunt pasionată de educația nonformală și de lucrul cu copiii. În Iași, fac parte dintr-un grup minunat cu care am pus bazele unei trupe de teatru senzorial labirint, activitate pe care aș pune-o la înaintare dacă m-ar întreba cineva ce fac, prin prisma împlinirii pe care mi-o aduce teatrul senzorial labirint. Uneori, sunt și călător. De fapt, dacă punem la socoteală și călătoriile interioare, sunt mereu călător.

2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Momentan sunt în România, însă niciodată nu pot garanta pentru ziua de mâine. Povestea mea pe drumul în afara României a început destul de târziu, pe la 23 de ani, atunci când a fost prima mea ieșire din țară, primul zbor cu avionul, prima oară într-o țară străină, prima valută diferită de leul românesc, atât de multe prime dăți, încât mi-am dat seama că lumea e infinită și că e timpul să ies puțin din bula mea. Apoi, de cele mai multe ori, DE CE-ul care mi-a purtat pașii în afara României a fost curiozitatea nestăvilită și dorința de a afla cât mai multe despre diversitatea culturală a planetei ăsteia.

3.    Unde e acasă?

Wow, asta-i grea. Acasă e așa multe locuri, acasă e Botoșani la etajul 10, acasă e Iași, în căminul cu gândaci, acasă e Frumoasa, acasă e București, 108, acasă e Tanzania, casa fără gard, acasă e trenul în care mi-am petrecut 123 de ore, acasă e cortul meu oriunde decid să-l pun, acasă e Introspect, acasă e orice loc în care mă simt întreagă și de cele mai multe ori, se întâmplă să fie un petec de pădure sau un munte singuratic. 

4.    De la cine ai furat meseria de călător?

Nu pot să zic că am luat-o de la cineva anume, însă cred că multe persoane pe care le-am întâlnit pe drum (sau nu), mi-au șlefuit într-un fel sau altul această „meserie”. Începând de la părinții mei care ne duceau cu cortul atunci când eram mici, până la fiecare om de la care mai aflu o informație utilă, o destinație nouă, un pont, etc.

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

E foarte greu să fac un top, însă o persoană îmi vine acum în minte. Într-un pasaj de prin Germania (nu țin minte exact orașul, e posibil să fie Nürnberg), am văzut un tip mai neconformist (aducea puțin a punker, puțin a homeless, puțin a hipiot, avea câte puțin din toate), care cerea bani, strângându-i pe toți într-un pahar de plastic transparent. Am trecut pe lângă el și cu un colț de gură, am zis că și eu am nevoie de bani (ca un fel de motiv pentru care nu i-aș da lui bani).  M-a oprit și a insistat să îmi dea din banii lui strânși. L-am convins că de fapt nu am chiar așa mare nevoie și mi-a dat una din cele mai sincere îmbrățișări primite vreodată și una din cele mai puternice lecții. 

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Cred că provocarea e atunci când mă întorc, nu când plec. Pe drum, cumva (o fi magie?) găsesc resursele și motivația necesară să trec de toate. Fie singură, fie mă ajută o persoană binevoitoare, mereu s-au rezolvat toate problemele. Însă atunci când ajung acasă trebuie să mă adaptez iar la un spațiu mic (la bloc, între betoane), în același oraș pe care îl cunosc de atâția ani (poluat, plin de oameni încruntați și mașini grăbite), însă am norocul prietenilor, care sunt aceeași, însă de fiecare dată alții. Ei îmi fac întoarcerile mai plăcute. În trecut aveam și episoade depresive post-călătorie pentru că nu știam să-mi gestionez foarte bine trăirile și emoțiile, însă îmi place să cred că acum pot găsi frumosul în orice, chiar și în cenușiul blocurilor ieșene. Ah, și încă o provocare mare, e să le explic părinților de ce plec iar, de ce nu îmi iau și eu o slujbă serioasă, de ce nu mă căsătoresc, fac copii și credite, etc. Acum au cam înțeles, sau cel puțin se prefac bine de dragul meu. 

7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Fiecare zi e diferită de alta, în special cele în care sunt acasă, de cele în care sunt plecată. Însă, de cele mai multe ori, arată oricum ca ale altui om, cu trezit, trăit, iubit, mâncat, descoperit, biciclit, zâmbit, joacă, muzică, dans, somn, etc. 

8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Cam fiecare colț de natură îmi e drag, însă dacă ar fi să aleg un singur loc, ar fi jungla thailandeză tăiată de o stradă îngustă, pe care am învățat să merg pe bicicletă la 25 de ani. Sentimentul a fost de nedescris, libertate totală, extaz, frică, panică, fericire, un roller coaster emoțional de 52 de km. De atunci, nu prea m-am mai dat jos de pe bicicletă. Însă sunt sigură că dacă învățam să pedalez în România, pe o uliță, mi-ar fi fost la fel de drag locul ăla. Dragă mi-e și pădurea Bârnova, unde merg de fiecare dată cu atâta dor, dragă îmi e și grădina Pogor unde am sărutat sincer sub un măr și-un păr, dragi îmi sunt toate locurile în care am amintiri frumoase.

9.    Care e stitlul tău de călătorie?

Modest înspre homeless. Cât mai econom, cât mai local, cât mai imersiv, cât mai divers. Încerc și gust din toate, stau mult la povești cu localnicii, dorm pe unde apuc (hostelul e varianta high-end), fac mult autostop, pun cât mai multe întrebări, zâmbesc cât de mult pot. De cele mai multe ori, persoanele pe care le-am întâlnit, nu vorbeau nicio boabă de engleză (chiar și în țări în care limba oficială era engleza), iar eu, în afară de o franceză stricată și o spaniolă telenovelistică, nu vorbesc nimic. Așa că zâmbetul, a devenit monedă de circulație internațională, pe care l-am oferit cât de des am putut. Iar de fiecare dată când întâlnesc persoane care vorbesc engleză, încerc să aflu cât mai multe despre istoria, cultura și obiceiurile acelei zone. 

10.    Ce citești?

În ultimul timp, s-a nimerit să fie foarte multe cărți despre natură, mediu, minimalism, zero-waste, descreștere cu privire la societatea noastră, deoarece aceste subiecte simt că ard. Însă nu mă dau în lături nici de la romane siropoase, literatură rusă sau clasice românești. Oricum, dacă ar fi să concentrez într-o frază, citesc prea puțin.

11.    Ce-ți lipsește de acasă?

Nu trebuie să mă gândesc mult ca să zic prietenii și familia. Am legat multe prietenii pe drum, mai ales în locurile în care am poposit mai mult sau am locuit, am avut multe conexiuni cu străini despre care nu știam mai nimic, însă niciodată nu au ajuns la gradul de profunzime și sinceritate ca cel pe care îl am cu prietenii de acasă. În drumeții scurte, nu am resimțit-o, însă câteva luni în Africa mi-au fost de ajuns să realizez asta. În rest, cam totul poate fi înlocuit. 

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

Având în vedere că acum 5 ani nici nu ieșisem încă din țară, clar ți-aș fi zis că glumești. Însă mă bucur că m-am surprins plăcut chiar și pe mine.

13.    Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Nu sunt eu chiar un model, dar dacă chiar e să fiu, încearcă să realizezi de cât de puține lucruri avem cu adevărat nevoie pentru a putea trăi. Și că aia cu zona de confort, chiar dacă sună a clișeu, crede-o pe cuvânt. Mai nimic fain nu se întâmplă acolo și oricum confortul ăsta e un concept care vinde prostii, ca decojitorul de mango, bigudiurile electice, salteaua relaxa, oala minune, prostii care te țin departe de viața reală. Ieși afară în natură, descalță-te și observă. Nu te grăbi, doar când ești pregătit, mergi mai departe.

*CITEȘTE TOATE PĂRȚILE PROIECTULUI #FEMEIPEDRUM AICI.