Femei pe drum. America dezgolită de la brâu în jos, Africa în 14 luni și Calcutta (partea VI)

Raluca e un om serios, cu scaun la cap, a scris două cărți și a treia e pe vine. Publicitar aruncat în mixul dulce acrișor al Americii de Sud, poveștile ei te fac să-ți faci bagajul azi și să nu te mai uiți în urmă. Ana s-a suit pe motor, alaturi de Ionuț și preț de 55000km nu s-a mai oprit decât ocazional pentru o gură de apă în delta Okavango din Botswana sau să dea o mână de ajutor în pădurea ecuatorială a Nigeriei. Mihaela a pornit în căutarea lui Eliade pe Ripon Street în Calcutta și până astăzi a înființat primul Centru de Studii Indiene la nivel universitar din România.

Cu deosebită stimă proiectul #femeipedrum vă prezintă:

Raluca Feher

Locație curentă: Brașov

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

M-am apucat sa scriu de 8 ori un raspuns la intrebarea cine sunt. O femeie in pijama si sosete groase, care a facut cistita in aprilie pentru ca sufar de un optimism imbecil si nu pot evalua vremea. O gramada de alte lucruri pe care nu stiu sa le fac ma definesc perfect: nu stiu sa gatesc, nu stiu sa ma prefac, nu stiu sa fac un bilant, nu stiu sa raman calma, nu stiu cind sa ma opresc. Hai totusi sa o fac si sa trec la intrebarea doi. Cu ce ma ocup.

Sunt director de creatie la o firma de publicitate. Pe linga asta, ma ocup cu Frontline Club Bucharest, filiala faimosului club de presa Frontline Club din Londra. Cind am timp, scriu pentru blogul meu, feher.wordpress.com. Si acum ma chinui sa termin de scris o carte despre calatoriile in Mongolia, Coreea si Japonia. Merge greu, caci am fost  pe drumuri. Si pentru ca primavara asta ma scoate din minti cu temperaturile indecise care alearga intre 3 si 33 de grade in 3 ore. Si uite asa ajung iar la cistita, caci am zis ca nu stiu sa ma opresc.

 
2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e: 
Frica.
M-am temut ca sunt la fel ca toti ceilalti, doar dau din gura dar nu sunt in stare sa pun in aplicare ceea ce imi doresc. Asa ca am plecat.

3. Unde e acasă?

Acum e in trenul care ma duce saptamanal de la Brasov la Bucuresti si inapoi. Vagonul 20, locul 62. La geam.

4.    De la cine ai furat meseria de călător?

Din carti. Fac parte din generatia aia de amarati care nu a vazut frontiera pina la 24 de ani. Comunism, saracie, o combinatie din care nu scapi decat bagand carti masiv.

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Greu cu topurile. Dar as zice ca un cuplu de bisexuali batrani din Tampere, posesori ai unei colectii impresionante de arta bisericeasca ortodoxa si ai unui urias tezaur de alcool. Ne-au agatat (pe mine si pe partenerul meu, Iulian) in cea mai veche sauna clasica, inca functionala, din Finlanda si ne-au omenit la cel mai spectaculos banchet la care am luat vreodata parte, unde una din cele mai populare scriitoare finlandeze de romane istorice, a cantat la pian si din voce melodii de Craciun ale lui Nat King Cole.

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Intoarcerea in Romania. Am facut-o cu juma de inima. Nici acum nu sunt impacata cu aceasta decizie dar nu ma tine nimeni sa nu o iau iar din loc.

7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Exista zile obisnuite de Brasov care inseamna stat in pat, scris, mancat spanacul gatit de mama lui Iulian, constatat ca e 11 noaptea si iar am frecat-o si nu am scris decat 10 pagini si 6932 de mailuri. Si exista zile obisnuite de Bucuresti, cind merg la intalniri cu clienti, trebsoare facute pentru agentie si seara dezbaterile de la Frontline.

 
8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Nu stiu despre cat de ascunse sunt coltisoarele astea, as zice ca nu sunt prea ascunse daca am ajuns acolo. Dar, daca e sa fac un top al locurilor unde m-as intoarce de un catralion de ori maine, plecand acum, asa, in pijama si cu cistita, as zice ca Argentina si Japonia. Pentru exotism as zice Mongolia si Peru, pentru mancare, oricand Italia, India si Maroc.

9.    Care e stitlul tău de călătorie?

M-am schimbat imens in ultimii 5 ani de cand am trecut la categoria profesionisti. Folosesc pe cat posibil airbnb pentru ca interactiunea cu localnicii mi se pare vitala atunci cind nu ai timp sa te acomodezi, asa cum am facut-o in Argentina unde am avut 2 luni numai pentru Buenos. 
Nu am o traiectorie prestabilita. Ma adaptez la fata locului, in functie de vreme, ce zice lumea, ce citesc prin ziare. De pilda acum am fost pentru 2 luni in Australia si am avut 4 nopti rezervate in Melbourne. Atat. Toata expeditiunea a fost desenata acolo, pe un colt de servetel. Ceea ce a insemnat, desigur, costuri mai mari dar si libertate mult mai mare.
Foarte important: doua persoane calatorim cu un singur rucsac. Ceea ce inseamna ca spalam la 2 saptamani si, de multe ori, realizez ca imi iau chiar si asa prea multe toale la mine.

10.    Ce citești?

Acum, trei carti deodata: Paul Johnson, O istorie a lumii moderne. The revenge of geography a lui Robert Kaplan si Suez 1956 a lui Turner. In general citesc non-fiction, mai degraba istorie.

11.    Ce-ți lipsește de acasă?

Prietenii.

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

2011 a fost un an grozav pentru mine. Chiar si asa, cu self-esteemul meu micronic nu as fi crezut ca o sa ajung sa scriu o carte, nu mi-ar fi trecut prin cap nici macar sa tin un blog si in niciun caz nu am vazut venind invitatia ta de a raspunde la aceste intrebari.

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Nu-i fain sa fii ca mine. Tocmai ti-am spus ca am cistita.

Lasand gluma, chiar nu-i fain sa fii ca mine. Traiesc de pe o zi pe alta, mereu facand planuri, ma bag in prea multe lucruri, nu termin ceea ce incep. Nu sunt echilibrata si impacata. Vreau prea mult si fac prea putin.
De pilda, anul asta ar trebui sa aiba 67 de luni ca sa am timp sa muncesc si sa plec in cele 17 destinatii pe care le vreau.

Dar, revenind la intrebare, daca vrei sa pleci in lume si nu ai bani, zic ca cel mai bun lucru pe care poti sa il faci este sa iti iei un credit la banca. Viata e prea scurta ca sa te gandesti de 6 ori din ce ii vei da inapoi si ce se va intampla cind te vei intoarce, daca iti vei gasi job sau nu. Oamenii curajosi se descurca mereu.

Ana Hogaș

Locație curentă: București

1.    Cine ești și cu ce te ocupi?

Sunt galateanca, de profesie arhitect, componenta feminina a binomului IntotheWorld aka Ana si Ionut (www.intotheworld.eu)

2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e: 

Momentan locuiesc in Romania. Am inceput sa calatoresc in afara granitelor in timpul liceului si facultatii, solo, cu trenul, autostopul si avionul. In 2011 am facut tranzitia de la backpacking la overlanding cu tura de 14 luni in jurul Africii, pe o motocicleta. Povestea acestei ture a devenit cartea "Oyibo - 2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africa" aparut in toamna lui 2015 la Humanitas. 

Au urmat 4 luni pe Drumul Matasii cu motocicleta pana in Mongolia si inapoi, dupa care alte 4 luni cu bicicleta de-a curmezisul Chinei si Asiei de Sud-Est, o tura foarte intensa in Peninsula Araba si mai recent o traversare tot cu bicicleta a Ugandei si Tanzaniei, de la Lacul Victoria la Oceanul Indian.

3.     Unde e acasă?

Oriunde sunt oameni pe aceeasi lungime de unde cu mine. Am o afinitate speciala pentru Africa sub-sahariana si Asia de Sud-Est.

4.    De la cine ai furat meseria de călător?

Dorul de duca il am din copilarie. 

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Fiecare om are povestea lui. Jurnalele noastre de drum sunt doldora de astfel de nume si istorioare cu localnici care ne-au iesit in cale sau cu care am legat ceva mai adanc. Sunt semi-nomazi din stepa, pastori din Atlas, un cuplu din Mozambique, o croitoreasa din Togo, colegii de munca din Nigeria, unde am fost voluntara, camionagii din Congo, o femeie din Camerun care a nascut aproape sub ochii mei si care i-a dat numele meu copilei sale si tot asa. Dintre alti calatori, amintesc un francez care inconjura lumea prin forte proprii, alti trei care merge pe jos, fara blog si fara social media, insotiti de cate un patruped sau doar un rucsac, o englezoaica pe doua roti care a petrecut o iarna in Siberia, un american care a inconjurat Africa cu o placa de surf legata de mobra si un biciclist care doarme numai in hamac sau bivy. 

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume? 

Fiecare calatorie aduce o provocare si e un antrenament pentru urmatoarea experienta. Vreau sa cred ca am crescut interior de la calatorie la calatorie.

7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

In Bucuresti nu am o rutina iesita din comun: lucrez ca designer, scriu despre calatoriile mele si uneori sunt invitata sa si vorbesc despre asta in scoli sau in evenimente inspirationale. In rest fac sport, citesc, ma vad cu prietenii. Pe drum sunt o alta bestie: ma culc si ma trezesc cu soarele, mi se ascut simturile, devin una cu natura. E o stare dupa care tanjesc atunci ma aflu in jungla de beton. 

8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag? 

Am calatorit in Europa, Asia si Africa. De ultima imi e cel mai drag.

9.    Care e stitlul tău de călătorie?

Cu propriul vehicul (cu maxim 2 roti), cu cortul si proviziile in spate, pe drumuri neasfaltate. Fara telefon, fara Internet, fara ghid sau pregatiri excesive, ghidata de GPS + harta, instinct, clima, localnici si curiozitate. Nu mai vizitez de mult obiective turistice. Mananc orice, descopar bucatariile locale cu pasiune. Dorm in pustietate sau in sate, in batatura oamenilor cu care simt o conexiune imediata.

10.    Ce citești?

Cartile sunt o nevoie, calatoresc cu ele, le caut si ele ma gasesc chiar si in inima junglei: beletristica, filosofie, psihanaliza, literatura de calatorie, poezie, eseuri din domeniul stiintelor sociale, studii de antropolgie, protectia mediului, dezvoltare sustenabila, entografie, cam de toate. Chiar si carti de bucate.  

11.    Ce-ți lipsește de acasă?

Sala de sport si conexiunea rapida la Internet. Mofturi.  

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis? 

Acum 5 ani urma sa plec in jurul Africa, fara nici un plan. Nu mi-as fi inchipuit atunci ca voi mai locui atat de curand in Europa, dar nici nu as fi exclus varianta. Eram foarte deschisa la orice, probabil ca doar ti-as fi zambit.

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Suntem atat de diferiti unii de altii. Ideal ar fi sa ne pretuim pe noi insine si sa incercam sa traim autentic.

Mihaela Gligor

Locație curentă: Cluj

1. Cine ești și cu ce te ocupi?

Mă numesc Mihaela Gligor și sunt ... o mare visătoare :-). 
Sunt, de fapt, cercetător științific în cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca și directorul Cluj Center for Indian Studies, deschis în 2014 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Mă declar visătoare pentru că, adolescentă fiind, am visat la India lui Eliade și la Maitreyi... iar, într-un final, când am ajuns acolo, în casa lui Dasgupta și am cunoscut familia personajului meu preferat, mi-am dat seama că visul e doar o parte a devenirii noastre și ne stă în putere să îl facem real. 

Însă India e doar o parte a poveștii. Cealaltă se numește Israel, tărâmul magic, sfânt și atât de familiar, locul în care descopăr, de fiecare dată, câte ceva despre mine.

2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Nu cred că am plecat niciodată. Cert e că am dus România cu mine peste tot și m-am simțit, mereu, mândră că sunt româncă, ardeleancă, moață.

Am început să călătoresc, mai întâi, cu gândul... Eram elevă de gimnaziu, în vacanțele de vară, în satul bunicilor, pe deal la fân, la cules de fragi și zmeură sau la tot felul de alte activități. Însă în timpul liber scriam compuneri minunate despre locurile acelea și despre ce îmi închipuiam eu că se găsește dincolo de mica mea lume. Ascultam poveștile bătrânilor din sat, despre orașe și țări cu nume ciudate, despre război și mare, despre evrei și oameni ce trăiau printre elefanți și visam ca într-o zi, când voi fi suficient de mare, să văd toate acele locuri... și altele.

Povestea mea a început atunci, cu un vis și a continuat în liceu, când întâlnirea cu Eliade mi-a schimbat destinul și m-a făcut să aleg, paradoxal, Filosofia. Și am făcut Filosofie până la capăt, avându-l pe Eliade, mai întâi, subiect de studiu, însă transformându-l, încet, în cel mai bun prieten.

Pe urmele lui și în căutarea propriului drum, într-o dimineață de octombrie am aterizat la Calcutta, exact în povestea lui Eliade, aceeași poveste care mi-a schimbat viața. Am gustat India lui Eliade și am transformat-o în India mea. M-am reîntors acolo, iar și iar, și am adus o parte din India aici, la Cluj, odată cu deschiderea în 2014, în cadrul Universității Babeș-Bolyai, a Cluj Center for Indian Studies, primul centru de studii indiene la nivel de universitate din România.

Și tot Eliade m-a împins în Israel și, oricât de ciudat ar părea, am găsit acolo o parte din mine, din copilăria mea... Ierusalimul mai are puține mistere pentru mine... E o lume în care mă mișc cu siguranță și de care mi-e dor, mereu.

3. Unde e acasă?

Acasă e în Apuseni, la Bucium Poieni, acolo unde am crescut și am învățat să visez, să scriu, să ascult poveștile oamenilor, să cunosc sunetele pădurii, să descopăr viața și rostul ei.

Acasă este, însă, și fiecare loc din lumea asta unde descopăr mirosul serilor de vară ce mi-au marcat copilăria. Așa se face că acasă a devenit Calcutta, cu toată forfota ei amețitoare. Acasă este la Ierusalim, orașul sfânt sau pe malul Mediteranei, la Tel Aviv. 

4. De la cine ai furat meseria de călător?

Nu știu dacă am furat-o. Cred, mai degrabă, că am învățat-o. Și odată ajunsă într-un loc nou, mă las prinsă de acel loc, de oameni, de obiceiuri și, cel mai important, de mâncarea locului. Fiecare călătorie este, pentru mine, și una culinară. Cu asta mă întorc de pe drum... cu povești savuroase despre mâncăruri bune și oameni frumoși.

5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

La fiecare călătorie apare cineva interesant. În 2008, la New Delhi, l-am întîlnit pe fostul președinte indian, A.P.J. Abdul Kalam și m-a frapat simplitatea sa. În 2009, la Calcutta, l-am întâlnit pe laureatul Nobel, Prof. Amartya Sen și mi-a plăcut mult dedicarea sa. În 2014, la Tel Aviv, l-am întâlnit pe Ishai Golan, actor celebru și realizator de emisiuni culinare și am povestit ca doi vechi prieteni, deși abia ne întâlniserăm. Iar anul acesta, la Calcutta, l-am întâlnit pe Hirendro Mullick, descendent al familiei de maharajahi ce a construit minunatul Marble Palace și am povestit cu el despre Tagore și Eliade.

Fiecare om pe care îl întâlnesc e interesant și fiecare are un rol în povestea mea. Și am observat că fiecare apare doar atunci când trebuie să apară. Nici mai devreme, nici mai târziu. Cred că asta e interesant :-)

6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Să fiu singură, timp de șase luni, în India. Au fost cele mai grele și, în același timp, cele mai frumoase luni. Am învățat, atunci, să îmi depășesc limitele.

7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Când sunt acasă, mă împart între cărțile și cercetările mele. Și, mai nou, evenimentele de la Centrul indian. Când sunt plecată, încerc să fac din fiecare zi una de neuitat. Și pentru asta am mereu ochii larg deschiși, încerc să nu pierd nimic din ce mă înconjoară și împachetez acolo, în suflet, fiecare trăire, oricât de neînsemnată ar părea la prima vedere. Și mă întorc, de fiecare dată, atât de bogată!!!

8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Am avut norocul să văd o bună parte a Europei, mare parte a Indiei și nestemata Orientului Apropiat, Israelul. Îmi plac mai multe locuri, mi-e foarte greu să aleg între ele. Nu am făcut niciodată un top al celor de care-mi este dor mereu, însă cu siguranță în primele cinci aș menționa vechiul port din Jaffa, Israel; incredibila piață de flori de sub Howrah Bridge, din Calcutta; insula de pe Lago d'Iseo, din Italia; Ierusalimul văzut de deasupra Grădinii Ghetsimani și Taj Mahalul la apusul soarelui.

9. Care e stilul tău de călătorie?

Plec în lume fără să știu, dinainte, cu exactitate, ce voi vedea și ce voi face. Ajunsă la destinație, mă amestec printre oameni, mă pierd pe străduțe, descopăr bucătăria locală, intru în vorbă cu localnicii și le ascult poveștile... Și, fără să-mi dau seama, mă încadrez în peisaj și, de fiecare dată, mi-e greu să mă rup și să mă întorc acasă.

10. Ce citești?

Tot felul. De la cărți de specialitate pentru domeniul (Filosofie și Istorie intelectuală) în care activez până la romane despre / din lumea Orientului și cărți de călătorie sau memorialistică.

11. Ce-ți lipsește de acasă?

Chipurile celor dragi. În rest, Omnia mea mecum porto :-) 

12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

Probabil râdeam. Și, în adâncul sufletului meu, nădăjduiam că așa va fi. 

13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

E simplu: visează! Și apoi, muncește! Zi și noapte, fără încetare! În cele din urmă, vei reuși! Acesta este, de altfel, motto-ul meu.

* Găsești toate părțile proiectului #Femei pe Drum aici.