Femei pe drum. Bogota, Bahamas și Himalaya (partea VIII)
/
Paula a lasat două joburi corporatiste pentru o gura de aer in Chile unde tam-nesam tot o corporatie era s-o înghită. Din Buenos Aires și până în Bogota, azi are o viață plină de dans și tot ce mai latin din lume. Maria Padmakshi și-a închis business-ul din Romania pentru a studia yoga în Bahamas iar acum călătorește în jurul lumii în căutarea celor mai spirituale și exotice destinații. Delia are suflet indian și predă limba germană în Himachal Pradesh atunci când nu se ocupa de consilierea emigranților printr-un program al Ministerului Migrației din Germania.
Trei #femeipedrum ca pâinea caldă:
Paula Veselovschi
Locație curentă: Colombia
1. Cine ești și cu ce te ocupi?
Sunt Paula. Momentan predau engleza în Columbia, călătoresc, învăț, cresc.
2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:
Nici nu-mi dau seama când a fost, de fapt, începutul. Să zicem că începutul ar fi pe când aveam 25 de ani și m-am mutat din București, unde lucram la o corporație, în Luxemburg, să muncesc la altă corporație. Motivul era curiozitatea să văd cum e să lucrezi afară, că de studiat studiasem cu Erasmus în Italia. Nu mi se acrise de țară, nu am fugt în semn de protest, eram pur și simplu curioasă. În Luxemburg am locuit aproape patru ani. Cum făceam destul de multe ore suplimentare care mi se compensau cu zile libere, aveam zile de concediu în plus. Și când aveam perioade mai lejere la serviciu profitam și fugeam cât vedeam cu ochii pentru o săptămână-două. Așa am pus atunci piciorul prin majoritatea țărilor din Europa. La sfârșitul lui 2011, mi-am luat inima în dinți, mi-am dat demisia și am plecat în America de Sud, pentru o călătorie care, credeam eu la momentul respectiv, urma să dureze șase luni. Planul era să mă întorc în Europa, și să-mi văd de ceva carieră. Dar socoteala de acasă și aia de pe teren nu se pupă neapărat, cele șase luni s-au făcut nouă, iar atunci când am revenit în România mă trăgea ața să mă întorc în America de Sud. După câteva luni mi-am găsit un job în Chile, și m-am mutat în Santiago. Acolo mi-am dat seama însă că indiferent de țară sau continent, un job corporatist e un job corporatist, iar eu nu-mi doresc asta de la viață. Rezultatul – după un an de Chile, a doua demisie, un nou salt în gol și o tură prin Brazilia. M-am mutat apoi pentru o scurtă perioadă la Buenos Aires să încerc sa-mi dau seama ce să fac cu viața mea, și din Buenos Aires în Columbia, la Bogota, unde mă găsești acum.
3. Unde e acasă?
În România. Și cam peste tot în America Latină, chiar și în locurile unde n-am ajuns încă. Când călătoream pentru prima dată aici, acum patru ani, totul mi se părea exotic și diferit, mă entuziasmam la fiecare cârnăcior care sfârâia pe un grătar improvizat la miezul nopții în mijlocul trotuarului. Azi sentimentul ăsta de mirare în fața exoticului a dispărut, și în locul lui s-a instalat o senzație de familiaritate. America Latină e o lume care, în ciuda diferențelor, are foarte multe în comun, multe patternuri, lucruri care se repetă, mentalități comune. Acum ajung într-un loc nou și știu cam cu ce se mănâncă, deja nu mi se pare străin.
4. De la cine ai furat meseria de călător?
Încă n-am meseria asta, deocamdată sunt încă la școală. :)
5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?
Greu de zis. Lumea asta e plină de oameni diferiți de mine, cu alte priorități, alte moduri de a gândi și de a privi lucrurile, ergo interesanți. Cred că orice om care nu e rău, imbecil și mânat de ură e interesant. Interesantă era o australiancă pe care am întâlnit-o într-o favelă din Rio lucrând în domeniul audiovizual, interesant e un băiat din Argentina care a călătorit câteva luni prin Africa și la întoarcere a fondat FELA (Festivalul latino-american de Afrobeat din Buenos Aires), dar interesantă mi se pare și gospodina columbiană care a supraviețuit timp de decenii întregi de conflict armat în țară și și-a crescut singură cei cinci copii.
6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?
Să accept incertitudinea care vine la pachet cu stilul de viață pe care mi l-am ales, să am încredere că deși nu am toate datele problemei (de fapt nu le avem niciodată) voi găsi o soluție.
7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Momentan predau engleza în Bogota printr-un program al guvernului columbian, așa că viața mea nu e cine știe ce spectaculoasă dacă e să o evaluăm după criteriul plaje și palmieri. :) Mă trezesc dimineața, merg la ore dimineața, după-amiaza îmi planific lecțiile pentru a doua zi, citesc, mai merg la un film. De trei-patru ori pe săptămână merg la cursuri de dans – e absolut genial să iei lecții de dans în țara asta, înveți de la colegi aproape la fel de mult cât de la instructor. În week-enduri mai merg în drumeții prin munții de lângă Bogota.
8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?
Nu știu dacă am descoperit vreun colț de lume cu adevărat ascuns. Dincolo de faptul că am început să am o problemă cu discursul ăsta neo-colonial de occidental care se duce în țări îndepărtate și „descoperă” locuri pe care oamenii de acolo le cunosc demultă vreme. Locuri dragi – uf, mult prea multe. Bolivia cam toată. Buenos Aires. Aracataca, orașul natal al lui Garcia Marquez. Chapada dos Veadeiros în Brazilia. Granada, Bosnia, Caucazul, sudul Italiei...
9. Care e stilul tău de călătorie?
Se schimbă mereu. :) Momentan încerc să-l fac cât mai ieftin, lent și imprevizibil. Cu ceva ani în urmă nu concepeam să plec la drum fără toate rezervările făcute, azi în schimb am oroare de planificat. Îmi place să experimentez. Uneori merg într-un oraș nou cu o listă de chestii de găsit, un graffiti, un cal și ceva ce seamănă cu un avion, și bat străzile, curioasă ce mi se arată.
Alteori încerc să cunosc pe cineva interesant de-al locului. De multe ori călătoresc singură, întâlnesc cei mai faini oameni așa. De dormit, dorm în general în hosteluri (mereu îmi planific să folosesc mai mult couchsurfing, dar cum mă decid asupra următoarei destinații în ultimul moment, mai greu cu găsitul gazdei). Prefer, de departe, autobuzul sau trenul avionului, și nu mă dau în lături de la călătorii de douăzeci de ore cu autobuzul, dimpotrivă – mai mult timp de citit, și nici nu-ți dai seama ce povești incredibile au uneori vecinii de scaun.
10. Ce citești?
De regulă cărți care au ceva legătură cu America Latină, de preferință cu țara în care mă aflu sau pe care mă pregătesc s-o vizitez. Romane, cărți de științe sociale, reviste, ziare, jurnale de călătorie.
11. Ce-ți lipsește de acasă?
Părinții și unele feluri de mâncare (salata de vinete!!). Și, acum că locuiesc într-o țară în care nu există anotimpuri și se întunecă în fiecare zi la șase, îmi lipsește primăvara și soarele până la nouă-zece.
12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?
Nu te-aș fi crezut, haha.
13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?
Păi dacă o să fii ca mine înseamnă că o să trăiești viața altuia, și nu pe a ta. Am căzut și eu în capcana asta la un moment dat. Priveam (din exterior, că altfel nu se poate) viața lui X sau Y și mi se părea că și eu vreau să fiu așa. E pierdere de vreme și de energie să încerci să fii ca altul. Fixează-ți un obiectiv care să fie al tău și urmărește-l. Nu te gândi la ceilalți.
Maria Nicolau/Padmakshi
Locație curentă: București
1. Cine ești și cu ce te ocupi?
In viata de calator ma numesc Padmakshi, un nume primit intr-un ashram indian. Imi ocup timpul cu pasiunile sufletului meu, predau yoga, fac poze si scriu despre calatorii si experiente spirituale.
2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:
Am plecat din dorinta de a experimenta mai mult, de a cunoaste mai mult despre aceasta minunata planeta, dar in acelasi timp sa descopar mai multe lucruri despre sinele meu. Inceputul a fost acum un an si jumatate, atunci cand am inchis micul meu business si am decis sa incep un blog. M-am gandit asa: Daca tot ma chinuiesc si muncesc 10 ore pe zi pentru a imi putea permite sa calatoresc doua saptamani pe an, de ce sa nu imi focusez direct energia intr-o activitate ce sa includa pasiunile mele? Asta insemnand Yoga si Travel. Asa ca, in mai anul trecut, am petrecut o luna intr-un ashram din Bahamas unde mi-am luat certificarea de instructor. Din acel punct, intregul vis s-a cladit si s-a materializat cu o viteza uimitoare. De aceea zic si acum, probabil ca nu este doar un vis, este o menire.
3. Unde e acasă?
Acasa este in Bucuresti, dar in ultimele 6 luni, casa mea a fost Insula Zeilor, Bali. Iar in viitor, cred ca va fi India, pentru alte 6 luni, sau poate mai mult. Nu imi place sa planuiesc, doar sa visez :) Visul meu este sa locuiesc intr-un loc exotic, iar dorinta suprema este sa am propria insula unde sa locuiesc impreuna cu alti oameni pasionati de viata, de dezvoltare personala si de natura.
Cuvantul “acasa” imi da o usoara stare de anxietate, deoarece nu stiu unde este casa mea sau unde va fi. Dar imi place aceasta stare, este o stare de libertate pe care nu o pot explica in cuvinte, acum, in acest moment, pot decide sa fac orice.
4. De la cine ai furat meseria de călător?
Retin doar emotiile pe care le simteam de mica atunci cand ma aflam intr-un aeroport si ma uitam la multimea de oameni, incercand sa imi imaginez realitatea fiecaruia. Am calatorit impreuna cu parintii mei, dar doar in urma cu 10 ani am inceput cu adevarat sa inteleg, sa traiesc cu adevarat aceasta experienta, aceasta incursiune intr-un spatiu nou, necunoscut. Imi place acea senzatie cand mintea ramane “fara cuvinte”, stii? Atunci cand pentru lungi perioade de timp nu ai ganduri inutile, pentru ca si draga de ea ramane fara grai in fata acelei noi experiente, in fata acelei noi lumi.
5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?
Hmm, acum aproximativ o luna, in India, am intalnit o femeie in varsta de 94 de ani, intr-un trib ascuns dintr-o jungla din Periyar. Din momentul in care m-a vazut, m-a luat de mana si a inceput sa isi spuna oful, asa cum facea si bunica mea. Dar aceasta fiinta avea o asemenea conexiune cu natura inconjuratoare, incat odata cu emotiile ei, se intetea si vantul, cum incepea sa planga, cum incepea un vant puternic, cum se calma, cum se pierdea si adierea. De obicei sunt realista, chair daca imi place sa studiez si sa practic stiinte stravechi spirituale, dar aceasta intamplare ar fi uimit orice sceptic. Nu ne intelegeam prin vorbe, iar soferul renuntase sa ne traduca dupa ce a vazut ca ne intelegeam din priviri. I-am promis ca ma voi intoarce. . .
6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?
Cea mai mare provocare dar si cea mai mare recompensa, este sa imi inving fricile la fiecare pas. Si am avut multe, credeti-ma. Am crezut ca nu voi putea niciodata sa calatoresc singura, sau sa locuiesc la mii de kilometrii de casa. Dar am renuntat la vechea mea viata, a trebuit sa renunt la zona mea de comfort si la persoana pe care o iubeam. Stiu ca asta a trebuit sa fac pentru ca altfel simteam cum irosesc darul acesta numit viata. Ma speria mai rau ca orice gandul ca nu imi indeplinesc misiunea personala. Asa ca, am facut pasul. Nu a fost usor, iar de cele mai multe ori Universul m-a impins de la spate luand pentru mine deciziile pe care eu nu aveam curajul sa le iau, cum ar fi despartirea de iubitul meu.
7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Cand sunt acasa, ma trezesc la ora 8 jumatate, dar in Asia, ma trezesc la ora 5, practic yoga si meditatie doua ore, apoi lucrez la calculator inca vreo 6, iar mai apoi ma bucur de locul in care sunt. Imi place sa stau la soare, sa ma bucur de ocean, sa vizitez temple, sa ma plimb prin jungla sau sa petrec timp cu localnicii.
8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?
Pana acum am calatorit in 26 de tari, dar mentionez doar cateva: India, Bali, Mexic, Bahamas, China. Acestea sunt cele care m-au schimbat. In India am explorat si am stat in ashramuri, in Bali m-am bucurat de un stil de viata exotic si echilibrat, in Mexic mi-am descoperit fascinatia pentru civilizatia Maya, in Bahamas m-am apropriat de idealul meu, iar in China am practicat Kung-Fu intr-un templu taoist. Deci imi sunt extrem de dragi locurile din care am plecat mai bogata spiritual, mental si emotional.
9. Care e stitlul tău de călătorie?
Spiritual. Stiu ca suna ciudat, dar asa este. Intotdeauna aleg destinatii bogate cultural si spiritual, cu practici stravechi, cu o natura luxurianta si cu oameni autentici. Iar de cele mai multe ori destinatiile sunt exotice. Pana acum nu am calatorit cu rucsacul in spate, dar probabil ca in curand voi avea si aceasta experienta. Imi place sa stau in hoteluri de 5 stele, dar si in ashramuri cu alte 30 de persoane in camera. It’s all about the experience!
10. Ce citești?
De cele mai multe ori citesc carti de dezvoltare personala si scripturi ce ma ajuta sa inteleg mai bine filosofia Yoga. Cartea ce m-a ajutat cel mai mult in procesul de a imi schimba patternul de gandire, pentru a putea visa si a-mi materializa idealul a fost “Antreneaza-ti Creierul” de Joe Dispenza.
11. Ce-ți lipsește de acasă?
Mancarea si prietenii.
12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?
Nici o sansa, mie imi este frica sa merg singura pana la piata! Ai o imaginatie bogata!
13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?
Pai primul pas este sa visezi, mult, fara limite, cu emotii pozitive puternice. Iar apoi incepi sa actionezi in acest sens, usor usor, cate o actiune in fiecare zi, fie ca este o carte citita, fie un curs, fie un email trimis, nu conteaza, trebuie doar sa actionezi in sensul visului tau.
Eu asa am inceput. In primul rand, mi-am “dresat” mintea sa cuprinda aceasta noua idee de viata, iar mai apoi am inceput sa construiesc. Am facut cursul de yoga, am creat blogul, am vorbit cu oameni, am trimis sute de emailuri, am facut un curs de fotografie, si tot asa. Orice este posibil. Just Dream and Travel!
Delia Raluca Hornfeck
Locație curentă: Germania
1. Cine ești și cu ce te ocupi?
Intr-un fel sunt o nonconfromista. Ma fascineaza departarile, as putea trai ca un nomad, schimband peisaje, adaposturi si culori sufletesti. Mai demult nu ma conformam normelor superficiale si controlului societatii, de la un timp am invatat sa accept - pana la o anumita limita. Ma razvratesc repetat, de cele mai multe ori in interior. Crescuta de mica printre obiecte din timpuri uitate (tata reconditiona mobila veche), pe care mi-era permis sa le ating doar cu atentie, printre canapele pe care poate trecute domnite isi imaginau iubiri cutrematoare, fiecare intalnire cu istoria si ineditul este pentru mine ca o reintoarcere la o iubire pierduta. Ma fascineaza oamenii cu istorii interesante de viata, ma intimideaza artistii. Mai demult imi placeau cuvintele - am si scris pentru ceva reviste … acum imi plac tacerile. In calatorii am invatat ca uneori „a nu spune“ totul este mai bine - sa privesti si sa incerci sa intelegi, sa accepti ca adevarul nu e numai unul, sa fii tolerant - e mai mult decit „a verbaliza“ totul.
In viata profesionala lucrez in domeniul limbilor straine si in domeniul social. Am impletit facultatea de Sociologie, pe care am terminat-o in Romania, in Timisoara, cu limbile straine (germana) pe care am studiat-o in strainatate. Aceste domenii mi-au oferit ceea ce imi doream demult: posibilitatea de a calatori. Sansa de a cunoaste India, pe care o mai vizitasem ca si turist (de ceva ani buni si care intre timp mi-a devenit ca „acasa“) mi s-a oferit cu un proiect educational. Si de atunci a inceput povestea.
In prezent lucrez la o un Institut german ce apartine de Ministerul Migratiei - ca si profesor si consilier pedagogic-social. In acelasi timp sunt implicata in diferite proiecte educationale si sociale in India. Lucrez cu emigrantii si sunt atinsa de povestile lor dificile de viata, sunt recunoscatoare ca pot sa ajut si eu cu ceva. Este si aceasta o forma de calatorie fara a calatori cu adevarat.
2. De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:
Desi nu locuiesc pe moment in Romania - port Romania cu mine in suflet. Da stiu, e tot timpul loc de a ne plange ca „lucrurile nu merg cum trebuie, ca e coruptie, ca…“ - dar uneori suntem si noi responsabili de propria noastra (ne)fericire. Si nu trebuie sa ne plangem, ci noi, prin exemplul nostru sa schimbam ceva.
Asadar, sufleteste n-am parasit Romania niciodata. Fizic am parasit -o de ceva ani buni…din curiozitate de a descoperi cum se intinde lumea in fata mea. Bursa pe care am obtinut-o la o facultate in strainatate a fast asadar pentru mine „pasapartul meu spre lume“. Poate am plecat si eu ca Fat-Frumos intr-o calatorie initiatica. In India am plecat poate tot din aceasta dorinta, sau poate ca simteam ca trebuia sa fug „departe de lumea dezlantuita“… si am ajuns ca prof de germana intr-un institut de elita la poalele Himalayei…
3. Unde e acasă?
„Acasa" e in tine. Cand esti impacata cu tine insati - pretutindeni e acasa. Acasa e un sentiment, e un moment, e o culoare, e un parfum, e o mancare. Acasa e in Timisoara la ai mei, acasa e o dimineata cu soare in partea asta vestica a Europei, acasa e o plimbare pe campuri cu cainele meu, acasa sunt satele himalayene rasfirate pe coastele muntilor, acasa e intensitatea aerului dupa monsun, acasa e Hauz Khas Village in Delhi cand de la geamul camerei privesti direct ramasitele istoriei din secolul al XIII-lea inca pierdute in ceata diminetii, acasa e in Chandigarh (Punjab, India) la familia mea indiana celebrand Diwali cu bucuria si naivitatea unui copil.
4. De la cine ai furat meseria de călător?
E o meserie sau mai mult o predestinare? Cred ca tot timpul am avut acesta dorinta de a calatori, cand eram mica citeam tot ceea ce se putea despre tari indepartate, ma jucam cu globul ore in sir, invatand capitalele lumii. Mai tine minte ca mama mi-a spus duios, sa nu visez prea mult, ca din nefericire nu putem sa calatorim in comunism. Cel putin in cazul meu, nu a fost sa fie asa.
Probabil ca am devenit „calatoare“ din dorinta de a ma aventura pe drumurile globului, din incercarea de a intelege itele care tin lumea in (dez)echilibru.
„Meseria“ de calator nu e usoara, cum isi inchipuie multi. O calatorie inseamna a lasa in urma o viata ordonata, in rutina. O calatorie e de fapt un lucru serios. Poate de aceea (dar si din motive mult mai economice) multi dintre noi prefera sa aseze planurile de calatorie in sertarul etichetat ca “de nerealizat” si sa–si indrepte energia spre lucruri mult mai…conectate la real.
5. Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?
Fiecare este intersant in felul lui, nimeni nu e inodor, incolor, de la fiecare invatam cate ceva. Am intalnit oameni minunati pe drumurile mele indiene cu care sunt in contact pentru ca, cu unii dintre ei inca lucram la proiecte educationale. Am intalnit oameni daruiti cauzei lor, am intalnit oameni pentru care partea materiala nu conteaza atat de mult.
Imi amintesc de un domn mai in varsta dintr-un hotel din Gwalior, in regiunea Madhya Pradesh. Lucra la room-service si cand m-a vazut a inceput sa tremure si i s-au umezit ochii. Mi-a spus, dupa ce si-a revenit cat de cat, ca ochii mei seamana cu cei ai primei lui iubite, pe care din cauza normelor sociale nu a putut sa o ia de sotie. Familia ei a casatorit-o cu altcineva, mai cu stare. De atunci a sperat ca viata i-o va scoate in cale pe acea domnita. Si uite ca, am aparut eu, europeanca ce semana cu iubita pierduta. El ne-a organizat, mie si prietenei mele Simona cu care eram in calatorie, o masa „romantica“ cu prajitura de mere si un ceai superb pe terasa castelului, cu fata spre maretul fort din Gwalior. Eu, Simona si el care ne servea discret, noaptea de decembrie indiana, si jocul de culori ce se reflectau pe zidurile fortului! Nu a luat bacsis…a facut-o doar pentru dragostea lui neimplinita si pentru… ochi mei:)
Apoi am intalnit un calugar in Himalaya. Unul foarte tanar cu care n-am schimbat nicio vorba, doar priviri - si privirile spun uneori mai mult decit cuvintele uneori… cat de greu de descifrat erau acei ochi. Am intalnit multi oameni minunati, am fost si sunt norocoasa!
6. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?
Cea mai mare provocare am fost …eu. Am fost obligata sa ma cunosc eu mai bine pe mine, sa-mi accept limitele, sa-mi revizuiesc convingerile, sa fiu mai toleranta. Sa am grija de mine - a trai in India ca femeie singura nu este neaparat o sarcina usoara. Nu m-a inspaimantat nici faptul ca uneori nu aveam apa calda, sau ca multe lucruri sunt complet diferite de ceea ce cunoastem noi prin Europa. M-am bucurat ca un copil cand in final venea apa calda…sau veneau cativa stropi de apa pe conducta.
In fiecare zi am trait ceva nou si mi-am dat seama cate mai am de invatat. Nu mi-a fost insa deloc frica - ma simteam ciudat de „acasa“ in nebunia Indiei. Am invatat sa coordonez, sa planific, sa-mi ascult instinctele dar si de localnici, dar m-am si lasat dusa de maretia Indiei. Deci da… eu mi-am fost propria provocare, pentru ca intalnirea cu o lume atat de diferita nu are cum sa te lase rece- maretia Indiei se infrunta uneori cu teama, cu tresarire, cu respect….dar niciodata cu indiferenta. “Ce va face urmatorul oras din mine? Ceea ce voi descoperi ma va face sa explodez, sa plang, sa rad, sa ma minunez ca un copil, ma va scarbi oare…? Imi va deschide noi rani sau imi va cicatriza cele deja pricinuite de oameni, amintiri, alte vieti? Voi rezista 25 de ore intr-un tren plin ochi cu indieni sforaind, voi fi dupa turbulente in atmosfera la fel de comunicativ si amabil cu bastinasii a caror curiozitate e de nestavilit? Voi intelege si accepta credintele altor popoare chiar daca ele difera radical de propriile-mi convingeri?”
7. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Cand sunt in Europa, o viata obisnuita e… incarcata. Dimineata sunt la scoala si predau, dupa orele de clasa am niste ore de integrare sociala in care incercam sa ajutam noi veniti sa se integreze cat mai bine in societate - oamenii au de rezolvat probleme legate de statutul lor, de viza, majoritatea si-au parasit silit casa din cauza razboaielor sau problemelor politice - multi se simt insa singuri. Un zambet ajuta intotdeauna. Si intelegerea celuilalt fara a-l judeca pentru ca toti avem dreptul la o viata fericita. India, minunata mea Indie, mi-a aratat nevoia si suferinta, dar mi-a aratat si ca trebuie sa traiesti viata din plin si ca „totul trece“. Poate de aceea pot sa fiu empatica cu elevii mei.
Cand sunt in India viata se desfasoara si ea in ritmurile lucrului - pentru ca am avut sansa data de soarta sa cunosc aceasta tara ca turist dar si ca si angajat la Ministerul Educatiei. Marturisesc ca acolo imi sunt orele de dupa scoala mai usoare - ca profesor te bucuri de un statut special, am bucatareasa :). Apoi mai sunt intalnirile cu colegii si serile pe terasa cu fata spre Himalaya. Mai sunt si excursiile prin inima muntilor si escapadele la cumparaturi prin bazare. Si viata se scurge altcumva acolo, un concept care noua europenilor ne este din nefericire necunoscut. In ciuda problemelor nenumarate pe care aceasta tara le are, oamenii se bucura de viata. Pare paradoxal, nu? Apoi mai e un proiect care mi-e tare drag, cel de lucru cu copiii orfani, „O carte pentru un copil“.
8. Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?
Am calatorit prin Europa si imi place mai ales Sudul, imi place caldura. Dar preferata mea ramane India, deci ma voi limita la acest „colt de lume“. Pentru mine, nu exista nici un alt loc pe pamant care este atat de magic ca Himalaya. Sa intelegi acest colt de lume - e o sarcina pe termen lung. Fiorul muntilor, frumusetea inefabila a vailor - si acea liniste, acele culori- iti pier cuvintele, se preschimba in taceri. In nici un alt loc nu am vazut cat de repede se poate schimba vremea- soarele straluceste si deodata izbucneste o furtuna cu tunet si fulger, ploaia izbeste plantele ce isi intetesc verdele - fragil si in acelasi timp puternic, muntii parca danseaza. Si asta in cateva secunde. Apoi totul e iara raza de soare. Inspaimantator de fascinant. Si tu esti mic acolo si realizezi cat e mic esti in fata maretiei naturii.
De obicei ma fascineaza locurile inca neumblate de turismul de masa. De exepmlu Gwalior- desi oras destul de periculos a fost pentru mine fior. Cata munca in sculpturile din pietre din templu, cata daruire! Soarele patrunzand printre dantelaria din pietre, ruine, apoi jos in oras pietele de fructe si fetele arse de soare ale vanzatorilor in apus de soare.
Delhi … - orasul cu inima (desi pare de necrezut acum) „Dil walon ki Dilli“ - cate dinastii au mai trecut peste capitala Indiei - tradari, razboaie, conducatori- Delhi e trecut si viitor, - Gali Paranthe Wali are cateva locuri unde primesti cele mai bune paranthas , apoi Fathepuri pentru lassi. Nu mai vorbesc de micile magazine cu minunate stofe si bratarii! Sau templul Akshardham pe malul raului Jamuna spre seara - preistorie traita cu fior pe piele.
9. Care e stitlul tău de călătorie?
Ma informez inainte de a pleca undeva. Si citesc ca apoi sa ma las fascinata de ceea ce vad. Sa ma las in voia calatoriei. In India stilul meu de calatorie e diferit decat cel din Europa. Trebuie sa ai totusi putina grija ca femeie singura si sa respecti anumite reguli. Cu ceva precautii poti degusta viata de vagabond modern in care singura responsabilitate e ceea de a (re)descoperi.
Am dormit in hoteluri cu istorie, am dormit in cort in Great Himalayan National Park, am dormit in coliba, am dormit la familia mea indiana. Nimic insa nu imi schimba emotia aducatoare de fluturasi in stomac, tremurul pe care mi-l lasa pe piele si in suflet primul muson in mijlocul exploziei vegetale sau stingherul cantec al unei pasari ce rimeaza cu dorul de infinit. Chiar daca pe moment sunt un om fara casa, apartin lumii dezlantuite in mii de culori si nuante, in mii de miresme si tentatii.
10. Ce citești?
Orice are de-a face cu istoria si cultura civilizatiilor asiatice, dar si moda, lifesytle si…informatii despre Bollywood :)
11. Ce-ți lipsește de acasă?
De multe ori mama, dar vorbim foarte des cu ajutorul tehnologiei moderne. In rest, nu-mi lipseste nimic. Sunt acolo unde trebuie sa fiu pe moment.
12. Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?
Indienii au o vorba: „kya pata kaha hum chale“ - „incotro te duce destinul“. Ti-as fi zis ca poate a fost menit sa fie asa. Si cred ca nimic nu are loc intamplator. Unde te afli acum e locul potrivit pentru tine, poate ca ai ceva de invatat de acolo. Si m-as fi bucurat sa stiu ca viata imi va pregati ceva minunat.
13. Vreau să fiu ca tine. De unde încep?
In primul rand ar fi bine sa incepi prin a fi „ca tine“.
Pentru ca in lumea mare, lipsita de carti de vizita si de inalt statut social… acolo esti tu cu tine. Abia acolo unde esti tu in fata lumii incepe adevarata aventura, reala provocare.
O calatorie este ca si un labirint. Consider ca nu exista drum gresit la fel cum nu exista drum cu infundatura. Se contureaza doar o cale spre tine si spre miez iar cheia este miscarea – spre tine, spre lume in multitudinea de perechi de ochi ai pamantului. Pastreaza-ti posibilitatea de a te minuna. Si fii recunoscator pentru ceea ce ti se ofera.
*** Găsești toate părțile proiectului #femeipedrum aici