Femei pe drum. Peru, Dubai și UK (partea I)

Femei pe Drum

Are lumea la degetul mic. La propriu. Nu ai mai vazut-o decât în niște poze pe net. Azi era prin munți, mâine pe vreo plajă, răspoimâine într-un templu balinez, săptămâna viitoare cine știe prin ce colț uitat de lume. Singurul lucru inteligent care îți vine în cap e să o întrebi e Și acum pe unde mai ești? 

Femeia care a plecat în lume și căreia i s-a pierdut urma. Cea despre care se știu puține dar se spun multe. Cea care a muncit mult pentru o viață altfel. Cea care te inspiră să-ți lași casă, masă și familie. Ea e femeia pe drum. Și astăzi ai să o cunoști mai bine.

Am luat la întrebări cele mai mișto tipe pe care le cunosc pentru a afla de când, cum și de ce au plecat în lume. Dar mai ales să găsesc în sfârșit stolul de lebede negre pe care l-am tot pierdut pe drum. 

Anca Onuța

Locație curentă: Peru

machu picchu

1.      Cine ești și cu ce te ocupi?
Anca, ieseanca. Ma ocup cu 2 pasiuni: project managementul care imi da banii si calatoriile cu care imi cheltuiesc banii. Si visez ca intro zi aceste doua pasiuni vor face casa.

2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:
Am plecat din curiozitate. Dintro idee intro dimineata: cum ar fi daca... m-as aventura in viata. Cam tot ce am facut in viata mea a fost asa, fara sa ma gandesc prea mult.

3.    Unde e acasă?
Sincer, uneori inca mai simt ca Bucuresti e acasa.
Si totusi acasa e nicaieri si peste tot. Dupa 7 luni de calatorit, dupa ce iti lasi jobul, orasul, prietenii, apartamentul, tabieturile si pleci cu un rucsac si un mini ursulet de plus prin lume, te obisnuiesti ca lumea e acasa si sa te simti bine in lumea toata.

4.    De la cine ai furat meseria de călător?
De la mama.

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?
Planeta intreaga e plina de oameni interesanti. Le-am pierdut sirul. Mi-a propus sa incep sa scriu despre ei pe blogul meu.

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?
Sa nu renunt la visele mele. 

anca onuta

7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Suna ceasul desteptator (ma rog, alarma telefonului) pe la 7, dar ma ridic din pat pe la 7 si ceva, maxim 7:26. Dus, protector solar, banana, apa, prosop si am fugit la ora de surfing.
In timp ce merg grabit, caci mereu am fost o intarziata si mereu voi fi ma uit la coloana de masini si zambesc in gand: multumesc viata pentru ca acum alerg spre ocean! La 9 si un pic am iesit din ocean, ca la 10 am sedinta. 
Lucrez de pe terasa casei pana la amiaza, Cobor la pranz, sau imi aduc pranzul acasa. E dupa amiaza si soarele ma trimite intro cafenea pentru tura de dupa-amiaza.
Pe la 8 inchid tot, ma duc acasa sa imi iau adidasii si ma duc la alergat pe o coasta verde, deasupra oceanului Pacific.
Ma intorc pe la un 9-10 si inchei ziua cu un pahar de vorba cu colegii de apartament pe terasa.

8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?
Jurnalul meu de calatorie e simplu: +200 000 km parcursi, +4 ani de trait in afara si calatorit, 65 de tari, 5 continente: Europa, Asia, Africa, America de Nord si America de Sud. Mi-e draga Romania, si mereu o spun: cu cat calatoresc mai mult, cu atat mai mult iubesc si apreciez Romania.

9.    Care e stitlul tău de călătorie?
Am 2 lucruri care ma fascineaza sa descopar: oamenii si natura.

10.    Ce citești?
Nimic si tot ce prind, dar practic sa fie, nu beletristica si filozofie: de la trenduri in project management, analize, studii de caz, la Lonely Planet. Citesc bloguri, carti, ziare.

11.    Ce-ți lipsește de acasă?
Sa stau la o cafea la pizzeria din spatele Ateneului Roman din Bucuresti cu prietenii de suflet. 

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?
Ca ma trezesc in fiecare zi din pat cu gandul ca azi e inca o zi in care cladesc la visul meu. 
Ca muncesc in fiecare secunda de la 7 pana la 1 noaptea si mai mult daca e nevoie ca sa fie asa. Si imi voi atinge visul!

13.    Vreau să fiu ca tine. De unde încep?
Cu de ce vrei sa calatoresti? Ce te inspira? Doar asa vei putea sa simti adrenalina si implinirea calatoritului.

 

 

Andreea Andron

Locație curentă: Dubai

Dubai

1.    Cine ești și cu ce te ocupi?
Sunt Varsatoare, ieseanca, globetrotter, visatoare si ambitioasa, incapatanata si atenta la nevoile celorlalti in acelasi timp. Lucrez ca Regional Business Development Manager in Dubai pentru o multinational franceza care produce echipamente de protectie pt cei din industria petroliera.

2.    De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:
Motivele mutarii mele din tara sunt un cocktail emotional si profesional. Lucram in industria auto si o data cu instalarea crizei in Romania vanzarile mergeau foarte prost, sansele de avansare erai mici (nule mai precis), nici Bucurestiul nu oferea cine stie ce alte oportunitati mai bune la momentul acela si in afara de asta treceam printr-o despartire foarte dureroasa…Am crezut ca daca  o sa plec o sa las problemele (sentimentale) in urma si o sa scap de suferinta…ceea ce nu s-a intamplat (problemele le iei cu tine oriunde te duci), insa consider ca mutarea in Dubai a fost cea mai inspirata si buna decizie pe care am luat-o pana in acest moment al vietii. 
Sansa a facut sa gasesc un anunt pe un site online de joburi precum o companie de recrutare cautau personal in retail pt Dubai…Am aplicat (din gluma sincer…nici o secunda nu am crezut ca o sa fiu sunata)…2 saptamani mai tarziu am fost contactata…alte 2 luni mai tarziu eram in Bucuresti si dadeam interviul cu cei de la departamentul HR al firmei din Dubai. Alte trei luni mai tarziu urcam in avion spre Dubai, impreuna cu alti 33 de romani pentru a deschide impreuna cu echipa deja existenta primul magazin Bloomingdales din Orientul Mijlociu.

3.    Unde e acasă?
Pentru mine acasa in sensul propriu inseamna Dubai, insa “acasa” este si locul unde se afla cei dragi mie (familia si prietenii de o viata) adica in Iasi. Dar viata mi-am cladit-o in Dubai, desi mi-e foarte dor de cei pe care ii iubesc.


4.    De la cine ai furat meseria de călător?
Cred ca de la mama…inca de cand ma avea in burtica ma tot plimba prin tara asa ca m-am nascut “calator” : )

Thailand

5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?
Am cunoscut multi oameni interesanti de-a lungul timpului, care mai de care si de la fiecare am avut cate ceva de invatat, insa in Sri Lanka, in Kandy am avut un ghid/sofer de tuk tuk care m-a impresionat foarte tare. El a fost persoana care mi-a aratat cele mai frumoase locuri de pe insula si mi-a spus istoria si obiceiurile tarii, o persoana de conditie modesta, fara scoala. Era un om de un bun simt rar,cu zambetul pe buze mereu si indiferent de viata foarte grea pe care o ducea si din putinii banuti pe care ii castiga era mereu recunoscator pentru ceea ce avea. Zilnic cumpara flori pentru templul lui Buddha. M-a impresionat bucuria lui de a trai si a se bucura de fiecare zi.

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?
Mi-a fost extrem de greu cand m-am trezit in Dubai pe 6 Decembrie 2009…singura! Fara mama, fara tata, fara bunici…familie, fara prieteni. Am luat-o de la 0 din toate punctele de vedere: continent nou, mentalitate diferita, alta limba, job nou si a trebuit sa imi gasesc si aici prieteni si oameni alaturi de care sa construiesc acest nou drum. Sa invat sa fiu doar cu mine insami si sa rezolv singura orice problema. Sa ma autocunosc in cel mai profund sens posibil.

7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Hahahaha…acum depinde daca vorbim de o zi din cursul saptamanii sau una de week-end. 
O zi de munca incepe la 7 am cu nelipsita apa cu lamaie, mic dejun, get ready si go to work. Uneori am zile pe care le incep la birou la 8:30 dar in majoritatea timpului am meetings toata ziua (iar masina devine biroul meu mobil sau avionul,dupa caz). Dupa ce termin jobul neaparat ies la o plimbare pe jos pe Marina sau merg la Pilates. Macar de 2 ori pe saptamana ma vad cu prietenii si stam la un suc, povestim cum ne-a fost la job si ne relaxam.
Cand vine vorba de week-end…sunt clar afara la plaja daca nu e prea cald sau la o terasa si  musai incerc un tip de mancare noua…ador sa incerc dish-uri din diverse tari: ies impreuna cu prietenii si ne tratam cu ceva bun!

8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?
Recunosc, calatoresc mult si din placere dar si munca ma poarta pe alte meleaguri. Europa am vazut-o aproape toata, am fost in America de Nord, aproape tot Orientul Mijlociu, am vazut si un pic din Asia.
Partea a doua a intrebarii este foarte grea pentru ca iubesc sa descopar lumea si oriunde merg las o bucatica din sufletul meu in acel loc si iau in schimb experiente minunate. 
Pentru peisaje minunate cu ape cristaline si plaje care iti taie respiratia…Asia. Pentru istoria bogata si diversa clar Europa. America de Nord are o natura superba si de la oras la oras este foarte diferita, oamenii sunt de peste tot din lume si obiceiurile la fel. Middle East este locul in care am invatat sa am rabdare, sa fiu toleranta si sa accept oamenii asa cum sunt…istoria si cultura locului este una frumoasa, merita descoperita pentru ca fiecare tara are farmecul ei, obiceiurile locului respectiv. In afara faptului ca iubesc Emiratele Arabe, Omanul m-a cucerit, iar Iordania ramane locul unde m-as intoarce oricand cu mare drag fara sa ma plictisesc sa il revad iar si iar.

9.    Care e stitlul tău de călătorie?
La sfarsitul fiecarui an imi propun noi destinatii pentru urmatorul an si in functie de asta imi stabilesc perioadele de concediu, ma documentez bine despre loc si ce anume vreau sa vad…book the flight and hotel and go for it. Clar sunt genul de persoana care trebuie sa stea la hotel, niciodata drumetiile  cu autocarul sau statul la cort nu mi s-au potrivit…apa curenta si fereastra sunt un must in toate calatoriile mele.

10.    Ce citești?
Imi place beletristica, insa iubesc cartile de self-improvement, mindfulness, cartile care ma pot ajuta sa ma dezvolt si sa devin o persoana mai buna dar si sa ma perfectionez profesional.

11.    Ce-ți lipsește de acasă?
Familia si zacusca bunicii.

12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?
Ca suna ca un vis…but let’s give it a try sa vedem ce iese ;)

Maldive

13.    Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Incepi de devreme…pui intrebari iesite din tipar in timpul scolii, contesti parerile profesorilor si ii provoci sa think out of the box, apoi te focusezi pe ceea ce iti place si lucruri la care chiar te pricepi. Inveti din experientele celor din jur si te informezi bine, investesti in tine ca si persoana si mereu ramai pozitiv indiferent de ce se intampla. Te ambitionezi si vrei sa traiesti viata dupa regulile proprii si sa faci lucruri la care chiar esti bun, o faci pentru tine si nu pentru ceilalti…nu esti in competitie cu alte persoane ci mereu cu tine insuti. Ca sa reusesti nu trebuie sa te compari cu altii si nici sa te iei dupa ei…incerci diferite “retete” pana gasesti una care sa ti se potriveasca.  Aahh si sa nu uit: un dram de nebunie si pasiune, plus sa crezi ca imposibilul e posibil.
Apoi vine partea aceea in care efectiv te urci in avion si o iei de la 0. Vezi? Simplu.

 

 

Andreea Daraban

Locație curentă: Bristol

Bristol

1.    Cine ești și cu ce te ocupi?

Sunt o visatoare convinsa ce crede cu desavarsire in magia lucrurilor simple. Practic “scamatoria” asta zilnic,  punand zambete pe chipul oamenilor ce trec pragul hotelului in care lucrez.

2.     De ce ai plecat din România? Începutul poveștii tale pe drum e:

Am plecat din tara din sete de cunoastere, din atractie de necunoscut, din nevoia de schimbare. Prima escapada a fost acum 8 ani, cand printr-un program de schimb de experiente interculturale m-am “virusat” cu sindromul “calatoreala acuta” : )


3.    Unde e acasă?

Acasa este peste tot unde ma instalez temporar, unde imi pun amprenta, unde imi creez “bula mea de sapun”, personalizandu-mi mediul unde locuiesc.

4.     De la cine ai furat meseria de călător?

Meseria de calator se fura “in mers”. Cu cat strabat o carare noua, cu atat devin mai “priceputa”.

waterfall


5.    Care e cel mai interesant om întâlnit pe drum?

Oamenii minunati cu care am interactionat au facut ca experientele mele de calator sa fie deosebite.  Nu pot face un top al importantei lor. M-au inspirat, m-au indrumat, m-au sustinut, mi-au fost ghizi si exemplu, prieteni si familie. De la oamenii ce mi-au impartasit povestile lor in timpul escalelor, de la bastinasii locurilor pure ce m-au primit cu caldura sau care curiosi, ma analizau insistent, de la cei ce m-au strans de mana in timp ce avionul “tremura”, de la cei ce mi-au zambit, ce m-au ascultat, ce m-au insotit, cu totii mi-au hranit dorintele de calator prin lume si au fost partasii emotiilor mele.

6.    Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai plecat în lume?

Fiecare “despartire “ de parintii mei, fiecare “pe curand” ma provoaca sa-mi adun toate puterile si sa le transmit doar entuziasm si energie, astfel incat sa nu lasam loc de temeri si tristete in priviri. Stiu ca orice experienta noua imi va da cele mai bune lectii de viata, vor fi informatii asimilate, astfel voi fi mereu pregatita pentru orice “proba de control” ce-mi va iesi in cale.


7.    Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Incerc să fac asa incat nici o zi sa nu fie obisnuita. Zi de zi descopar si ma descopar. Zi de zi eu, prin alte locuri, alte situatii, alte succesuri.

Thingvellir National Park.

8.    Ce colțuri ascunse din lume ai descoperit până acum? Care ți-e cel mai drag?

Pot spune ca extremele au fost la baza calatoriilor mele. De la plaje pe care am inaltat castele si am presarat scoici, la pesteri de gheata  si lagune glaciare ce mi-au inghetat simturile si uimirea. De la orase vibrante, galagioase, agitate, invadate de cladiri si macarale, la sate pure, autohtone, bogate de traditie si simplitate. Cel mai drag mi-e drumul ce continui sa-l strabat cat voi avea control asupra corpului meu.


9.    Care e stitlul tău de călătorie?

Calatoria fara plan, fara reguli, fara harta si fara limite. Calatoria la pas, cu camera foto si cu carnetelul ce-mi aduna din inspiratia noului. Calatoria spontana.

10.   Ce citești?

Citesc ceea ce-mi alimenteaza imaginatia si-mi deschide noi usi spre noi dorinte. Ultima carte citita e  “Cerere in calatorie” de Eduard si Mathilde Cortes.  P.S o asa luna de miere imi doresc si eu!

11.    Ce-ți lipsește de acasă?

Imbratisarea parinteasca, mesele la care se aduna intreaga familie si mirosul de fan.


12.    Dacă-ți ziceam acum 5 ani că viața ta va arăta ca azi ce mi-ai fi zis?

Nu te-as fi contrazis. Traiesc ceea ce mi-am dorit. Sunt acolo unde trebuie sa fiu, pe unul din traseele mele in lumea asta mare.

13.    Vreau să fiu ca tine. De unde încep?

Daca auzi chemarea necunoscutului renunta la zona de confort  si lasa-te purtat spre nicaieri si pretutindeni, spre ici si spre dincolo, spre astazi si spre totdeauna. Ia fiecare sansa si fa-o unica.


 

*** Găsești toate părțile proiectului #Femei pe Drum aici:

1.  http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-medellin-california-si-ubud  

2. http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-africa-de-sud-bali-si-india-partea-ii

3. http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-indonezia-himalaya-si-milano

4. http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-singapore-ghana-si-bali

5. http://www.desireehalaseh.com/blog/femei-pe-drum-america-africa-calcutta